În ce stadiu se mai află proiectul de construcţie a unui nou stadion la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Dâmboviţa precizează că proiectul de construcţie a unui nou stadion la Târgovişte a fost analizat în şedinţa Consiliului Tehnico - Economic (CTE) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, trecând de faza studiului de prefezabilitate.

Investiţia urmează a fi analizată împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, iar ulterior CNI SA va promova realizarea documentaţiei economice în faza următoare, respectiv studiu de fezabilitate.

Valoarea estimată a obiectivului de investiţii este de 133.693.874 lei (29,3 milioane Euro). El are o capacitate de 15.000 locuri şi este dotat cu stadion pentru fotbal, pistă de atletism, existând şi posibilitatea organizării de jocuri de rugby.

"Urmare a sumelor alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene pentru obiectivele de investiţii cuprinse în cea de-a II-a etapă a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), Consiliul Judeţean Dâmboviţa a fost preocupat de implementarea cu succes a proiectelor finanţate la nivelul judeţului Dâmboviţa. În acest sens, astăzi, 25 octombrie 2017, s-au semnat alte două contracte din cele 21 de contracte de finanţare aprobate pentru Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Este vorba despre obiectivul de investiţii „Îmbrăcăminte bituminoasă uşoară DJ 659 Şelaru – Limită judeţ Argeş”, în valoare de 4.887.143 lei şi obiectivul de investiţii „Modernizare DJ 722 Sălcioara – Moara Nouă – Săveşti”, în valoare de 6.671.874 lei", se precizează într-un comunicat al CJ Dâmboviţa.

image

Până acum au fost semnate 11 contracte de finanţare, iar alte cinci sunt în analiză la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. 

Terenul şi clădirile fostei unităţi militare de la gara Târgovişte sunt acum în administrarea CJ Dâmboviţa, care a întocmit un plan urbanistic al zonei în care se regăseşte stadionul, un parc, precum şi alte construcţii.

Actualul stadion din Târgovişte, aflat în centrul municipiului, în apropierea Complexului Muzeal Curtea Domnească, este într-un stadiu avansat de degradare, tribuna a doua este închisă, fiind considerată nesigură pentru spectatori.

Autorităţile locale spun că actualul stadion va fi dezafectat, urmând a se crea o parcare pentru turiştii care vin la Curtea Domnească Târgovişte.

PE ACEEEAŞI TEMĂ:

FOTO Cum arată complexul sportiv pe care Consiliul Judeţean vrea să îl realizeze pe locul fostei unităţi militare. Stadionul ar urma să fie omologat UEFA

Fostele cazărmi de la UM 014, unde a fost împuşcat Ceauşescu, vor fi dărâmate. Ce vor autorităţile să construiască acolo şi cine sunt beneficiarii

Consiliul Judeţean Dâmboviţa vrea să construiască un stadion de 10.000 de locuri, la Târgovişte


Stadion nou pentru Târgovişte? Terenul a fost deja cumpărat

Corneliu Ştefan, despre Complexul Sportiv Târgovişte: prezintă numeroase avantaje economice şi sociale

FOTO „Drumul” soţilor Ceauşescu de la primele demnităţi în stat la zidul execuţiei. Unitatea militară în care şi-au găsit sfârşitul, inaugurată ca muzeu

Dacă vreţi să aveţi ghid la Muzeul Comunismului, din Târgovişte, trebuie să vă faceţi programare

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite