Dâmboviţa Mall. Autorităţile judeţene lucrează la proiectul de iluminat public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MALLTGV

Conducerea CJ Dâmboviţa a organizat o întâlnire la sediul instituţiei cu reprezentanţii firmelor de construcţii cu care s-au contractat lucrări pentru mai multe obiective de reparaţii şi întreţinere la drumuri de acces, poduri şi podeţe, parcări etc.

De asemenea în cazul obiectivelor de drumuri, s-a analizat şi stadiul unui obiectiv conex, de iluminat public de-a lungul viitorului Drum Judeţean din zona UM Gară şi, totodată, obiectivul de alimentare cu energie electrică a Cabanei Podu cu Florile.

„În plus, a fost analizat stadiul fizic al tuturor lucrărilor în curs şi, în acelaşi timp, au fost stabilite unele măsuri în vederea urgentării lucrărilor la care, în pofida faptului că nu au o mare complexitate, se înregistrează întârzieri din punct de vedere al serviciilor de proiectare. Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu ritmul lent şi a solicitat o mobilizare corespunzătoare a constructorilor în vederea urgentării, finalizării şi decontării investiţiilor” 

Mall-ul ar putea fi inaugurat pe 28 mai

„Pe 28 #mai 2020 va avea loc #inaugurarea primului centru comercial din judeţ – Dâmboviţa Mall. Am discutat cu investitorii, lucrările decurg foarte bine şi sperăm să vină cât mai mulţi dâmboviţeni la deschidere. Vor fi multe surprize plăcute! Mă bucur că acest parteneriat public-privat a funcţionat. În prezent, lucrăm la partea de iluminat public şi trotuare pe drumul din zonă. Mai avem de realizat două sensuri giratorii. Aşteptăm să obţinem avizele şi să ne apucăm de treabă. Până în luna mai, toate investiţiile pe care Consiliul Judeţean Dâmboviţa le derulează în zonă vor fi finalizate”, a scris Alexandru Oprea.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite