Balena albastră şi balena aievea lovesc în România în acelaşi timp: copiii se tem că cineva vrea să le intre în creier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul Şcolii Gura Ocniţei, pe holurile instituţiei. Un
elev al şcolii a fost descoperit cu o balenă desenată pe mână FOTO: GEORGE ENACHE
Directorul Şcolii Gura Ocniţei, pe holurile instituţiei. Un elev al şcolii a fost descoperit cu o balenă desenată pe mână FOTO: GEORGE ENACHE

Tot mai multe cazuri de copii care au jucat „Balena albastră“ apar pe teritoriul României. În acelaşi timp, în atenţia Poliţiei ajung şi cazuri de elevi care inventează şi îşi provoacă tăieturi pe mâini doar din teribilism, pentru a-şi impresiona colegii.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa au recunoscut, oficial, că au în evidenţă trei cazuri de elevi din judeţ care au jucat jocul „Balena Albastră“, o invenţie periculoasă în urma căreia mai mulţi tineri şi-ar fi luat viaţa. Elevii, doi din Moreni şi unul din Dragodana, sunt acum sub consiliere psihologică.
 

„Au fost identificaţi trei copii care ar fi accesat acel joc virtual. Aceştia au fost consiliaţi de poliţişti şi de cadrele didacitice. Le recomandăm părinţilor să aibă o bună comunicare cu propriul copil, să îi acorde atenţie, să îl supravegheze. De asemenea, le recomandăm atât părinţilor, cât şi cadrelor didactice, să fie atenţi la schimbările de comportament ale copiilor şi să apeleze la autorităţi ori de câte ori este nevoie în gestionarea oricărei situaţii“, a declarat Adelina Torcică, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.Cei trei elevi au vârste de 11, 13 şi, respectiv, 17 ani.

jucatori balena

De asemenea, alte cazuri ies la iveală în judeţ, de data asta însă cu semnul întrebării, cum este cel al unui elev de 8 ani, de la Gura Ocniţei, a cărui învăţătoare a chemat Poliţia la şcoală după ce l-a văzut pe cel mic tăiat pe mână şi cu o balenă desenată pe piele. „Am primit marţi o circulară de la Inspectorat să fim atenţi şi să dicutăm cu părinţii despre jocurile acestea periculoase. Atunci copiii mi-au spus deja că unul dintre ei are desenat pe mânuţă o balenă şi era şi scrijelit cu lama pe braţul stâng. L-am verificat, avea o balenă desenată pe mâna stângă şi era tăiat cu lama, dar nu foarte rău. Am stat de vorbă cu el şi mi-a spus că un elev de la clasa a treia i-a desenat balena pe mână“, explică Ioana Nicolae (foto dreapta), învăţătoare.

Ce este mai grav, spune învăţătoarea, este că mama celui mic refuză să se intereseze de soarta sa. „Am încercat să chem părinţii la şcoală. Am înţeles că tatăl este plecat în străinătate, iar mama nu a dorit să vină la şcoală.  Refuză să ia legătura cu mine, să vorbim despre copil. Îmi transmite că are treabă şi că nu poate veni la şcoală“, adaugă Ioana Nicolae.

Directorul unităţii a chemat imediat Poliţia şi psihologul şcolii pentru a se ocupa de copil. „Am dat notă de serviciu către toate cadrele didactice, învăţătorii şi diriginţii de la clasă, să ia legătura cu părinţii. Am luat legătura cu preotul din sat, care a discutat cu părinţii şi cu cei de la Poliţie. Copiilor le este interzis prin regulamentul şcolar să vină cu telefoane la şcoală şi chiar îi controlăm dimineaţa. Avem o problemă cu părinţii, care ne cer nouă să îi mai lăsăm pentru a avea posibilitatea să îi verifice. Le-am spus că în incinta şcolii nu este voie“, arată Dragoş Stanciu, directorul Şcolii Gimnaziale Gura Ocniţei.

Isterie în rândul elevilor

Unii copii care au auzit despre joc sunt speriaţi de faptul cineva le-ar putea intra în minte şi i-ar face să îşi ia viaţa. „Eu i-am liniştit şi le-am spus că nu le intră nimeni în minte. Oricum e grav ce se întâmplă, pentru că acasă ei au tablete, au calculator şi se descurcă foarte bine cu ele“, explică învăţătoarea Ioana Nicolae. Şi în Târgovişte cadrele didactice au fost puse în gardă. În fiecare dimineaţă, elevii de la Şcoala Nr. 8 din Târgovişte sunt controlaţi de învăţători şi profesori de eventuale desene sau tăieturi pe corp. De altfel, multe şcoli din judeţ au început să aplice, ca măsură de siguranţă pentru elevi, verificarea matinală de desene şi inscripţii pe corp.

Şi IPJ Argeş a început, miercuri, 29 martie, verificările în cazul mai multor elevi din Argeş care, în decursul ultimelor zile, şi-au provocat zgârieturi pe braţe. Poliţia a primit primele semnale legate de incidente ce ar putea avea legătură cu jocul „Balena albastră“ de la directorul Şcolii Carol I din Curtea de Argeş, unde, săptămâna trecută, cinci eleve au băgat spaima în colegii lor, după ce le-au arătat braţele cu zgârieturi provocate acasă.

Gestul fetelor a fost copiat de patru colegi, care şi-au scrijelit şi ei braţele cu lamele unor ascuţitori. Toţi cei 9 elevi prezentau, potrivit conducerii şcolii, răni superficiale şi au primit îngrijiri la cabinetul sanitar al unităţii de învăţământ. Ulterior, un incident similar a apărut şi şcoala din comuna Hârseşti, unde un alt elev s-a zgâriat pe braţe cu o riglă.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş confirmă că a deschis o anchetă pentru a stabili dacă cei nouă copii de la Curtea de Argeş şi-au provocat leziunile în timp ce jucau „Balena Albastră“, sau dacă  este vorba doar de manifestări teribiliste ale unor puşti impresionaţi de poveştile ţesute în jurul acestui joc. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Argeş a derulat propriile sale verificări şi a ajuns la concluzia că elevii de la Curtea de Argeş au încercat, din teribilism, să-şi convingă colegii că au experimentat  jocul respectiv.

„Vom organiza şedinţe cu părinţii, pentru ca astfel de incidente să nu se mai repete“, a precizat Dumitru Tudosoiu, inspector general ISJ Argeş. Cei nouă elevi de la Curtea de Argeş au primit consiliere psihologică.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Mărturia unui psiholog care consiliază un elev jucător de Balena Albastră: „Le distruge prima dată încrederea în sine. E o traumă“

Balena Albastră. Elevul spânzurat la Cazaci, în atenţia ministrului de Interne: „Este un fenomen care ne îngrijorează“

VIDEO Copil de 11 ani, găsit mort în podul casei. Rudele şi prietenii susţin că ar fi fost implicat în flagelul „Balena Albastră“

Cine e tânărul care a inventat „Balena Albastră“ sau jocul morţii
 

Mesajul ciudat primit de un tânăr român care a abandonat experimentul „Balena Albastră“: „Ghidul avea toate detaliile mele, fără să-i spun eu ceva“
 

A fost sau n-a fost Balena Albastră? Elevii care au mimat moartea la şcoală au revenit la cursuri

Cât de „albastră“ e criza Balenei Albastre
 

„Balena Albastră“, jocul care-i împinge pe adolescenţi la sinucidere. Reportaj incognito printre tinerii români atraşi în schema sinistră

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite