Arhiepiscopia Târgovişte îl ajută pe toboşarul Cristi Filipescu ars în Colectiv, dar uită de Marian Moise, rănit în acelaşi club

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhiepiscopia Târgovişte îl ajută pe toboşarul Cristi Filipescu ars în Colectiv, dar uită de Marian Moise
Arhiepiscopia Târgovişte îl ajută pe toboşarul Cristi Filipescu ars în Colectiv, dar uită de Marian Moise

Arhiepiscopia Târgoviştei a oferit, vineri, 20 noiembrie 2015, familiei lui Cristi Filipescu, toboşarul formaţiei târgoviştene Chrom Dioxid, rănit în incediul de la Clubul Colectiv din Bucureşti, aflat pe patul spitalului, suma de 5.000 lei.

"Alături de fiii şi fiicele Bisericii noastre străbune aflaţi în grea încercare, Arhiepiscopia Târgoviştei aminteşte că în toate parohiile din Eparhia noastră s-au înălţat rugăciuni pentru odihna sufletelor celor adormiţi, în urma catastrofei, pentru grabnica vindecare a celor suferinzi şi pentru alinarea durerii familiilor greu încercate", se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Târgovişte. 

Arhiepiscopia Târgovişte a uitat, însă, de cel de-al doilea dâmboviţean rănit în incendiul din Colectiv. Este vorba de Marian Moise, pirotehnist, care se afla şi el în Clubul Coelectiv. El se află la tratament în Belgia, la fel ca şi Cristi Filipescu, având arsuri de pete 30% pe suprafaţa corpului.

Prima operaţie de grefare

Toboşarul formaţiei Chrom Dioxid, care a suferit arsuri grave în urma incendiului din Clubul Colectiv, se află la tratament de specialitate în Belgia. Acolo a fost supus primei operaţii de grefare.

"Cristi a avut prima operaţie de grefare, care a decurs foarte bine. A suportat bine operaţia, dar mai avem drum lung. Este tânăr şi organismul trebuie să îl ajute. Medicii sunt de elită, la fel şi dotarile spitalului, de ultimăa generaţie. Să-i ţinem pumnii în continuare", a scris prietena sa pe Facebook.

Cristi Filipescu (26 de ani), toboşarul formaţiei târgoviştene, Chrom Dioxd, a fost transferat în Belgia pentru tratament de specialitate. Apropiaţii săi spun că toboşarul este foarte bine îngrijit în Bruxelles şi a ţinut să mulţumească tuturor celor care îi sunt alături.

"Cristi se recuperează în fiecare zi, dar trebuie sa avem multă răbdare. M-a rugat să transmit mulţumiri tuturor celor care se gândesc la el", a scris pe Facebook unul dintre prietenii săi

În urmă cu o săptămână, în clubul Colectiv se afla şi Cristi Filipescu. Ghinionul a făcut să fie aproape de scenă şi să nu poată ieşi foarte repede. În momentul de faţă are arsuri la nivelul sistemului respirator şi pe 40% din suprafaţa corpului. Cele mai afectate sunt mâinile, care vor necesita reconstrucţii ulterioare îndelungate. Cristi a fost internat la Spitalul Elias. 

Cei care vor să îl ajute pe Cristi Filipescu o pot face donând pentru tratamentul său în contul 

RO80BRDE360SV99373673600. Titular cont: Filipescu Georgeta (mama lui Cristi). CNP: 2650629354737.

   

moise marian

Tot în Belgia a fost transferat şi Marian Moise (30 de ani), un pirotehnist din Moreni care se afla în Clubul Colectiv în momentul de groază. Şi el are arsuri pe o suprafaţă de peste 30% din suprafaţă corpului. El a fost internat la Spitalul Bagdasar din Capitală.

     

Nu există un model calendaristic pe care medicii să se poată baza în cazul pacienţilor cu arsuri foarte grave, practic nu ai nicio asigurare că, dacă a trecut un număr de zile, pacienţii vor supravieţui, susţin specialiştii. Totul depinde de la caz la caz.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite