Vasile Rîmbu rămâne primarul Sucevei, după ce a fost condamnat pentru fapte comise în perioada pandemiei Covid-19

0
Publicat:

Vasile Rîmbu, primar al Sucevei și fost manager al Spitalului Județean în timpul pandemiei Covid-19, a fost condamnat la an și patru luni cu amânarea aplicării pedepsei, ceea ce înseamnă că poate rămâne în funcţie.

Vasile Rîmbu rămâne primar la Suceava. Foto facebook/Vasile Rîmbu
Vasile Rîmbu rămâne primar la Suceava. Foto facebook/Vasile Rîmbu

El a fost judecat la Tribunalul Suceava pentru fapte pe care le-a comis în timpul pandemiei Covid-19, pe vremea când era director al Spitalului Judeţean Suceava, care în 2020, imediat după răspândirea virusului, a devenit primul mare focar de infecţie, zeci de cadre medicale şi pacienţi contractând boala.

Sentinţa stabilită de magistraţii suceveni în permite lui Vasile Rîmbu să-şi păstreze mandatul de primar, obţinut la alegerile din iunie 2024, atâta vreme cât respectă o serie de obligaţii pentru o perioadă de doi ani.

Concret, primarul Sucevei este obligat să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea, să comunice schimbarea locului de muncă și să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

„În cazul domnului Vasile Rîmbu, s-a reținut că nu are antecedente penale, are studii superioare și o activitate profesională importantă în domeniul sănătății publice, fiind fost manager al Spitalului Județean Suceava. Totodată, infracțiunea pentru care a fost condamnat – instigare la folosirea de informații nedestinate publicității – nu este o faptă care să prezinte un grad de pericol social ridicat, nefiind o faptă gravă, nu este o faptă cu violență și a fost comisă într-un context excepțional, în timpul pandemiei, când întreaga activitate spitalicească se desfășura într-o stare de urgență și presiune maximă”, a declarat avocatul Mihai Ștefănoaia pentru presa locală.

Vă reamintim că Vasile Rîmbu a fost acuzat că a încercat să obţină date confidenţiale dintr-o anchetă deschisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava după ce unitatea medicală condusă de el a devenit primul mare focar de Covid-19 în timpul pandemiei.

Concret, el a contactat-o, prin intermediul fiicei sale, pe Dana Mihaela Mamciuc, șefa serviciului Juridic din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, căreia i-a solicitat informaţii din dosarul în care era cercetat, pentru a-şi putea formula apărarea.

„La data faptei manager suspendat al Spitalului Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”, scrie în rechizitoriu.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite