Un individ care a descărcat un pistol cu bile în capul unui şofer este cercetat în libertate. Momentul atacului, surprins de o cameră de supraveghere VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: captură de pe înregistrarea video
FOTO: captură de pe înregistrarea video

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a descărcat efectiv un pistol de airsoft în capul unui şofer cu care avea un conflict mai vechi. Ar fi apăsat pe trăgaci de cel puţin 11 ori. Incidentul s-a produs în faţa casei mamei victimei. Deşi agresorul nu este la primul atac de acest fel, el este cercetat în stare de libertate.

Individul de 38 de ani care a descărcat arma neletală în capul victimei sale, în luna august a acestuia an, este Adrian Ţugui. Momentul a fost suprins de o cameră de supraveghere video montată în zonă.

În imagini se observă cum agresorul se apropie de maşina lui Mircea Prelipcean, care era parcată. Şoferul deschide portiera, iar „pistolarul” îndreaptă arma spre conducătorul auto şi începe să tragă.

„Am avut cel puţin 11 bile trase în cap şi în faţă şi altele care nu m-au nimerit şi s-au dus prin maşină. Dacă una îmi intra în ochi puteam să rămân orb. Am trecut prin momente de şoc, nu am ştiut cu ce trage, vă daţi seama ce a fost în primele momente pentru mine”, a declarat victima pentru presa locală.

Deşi a trecut prin momente de groază, având în vedere că nu a ştiut că arma care era îndreptată spre el era neletală, şoferul a reuşit să coboare din maşină şi să se apere. Cei doi şi-au împărţit pumni în mijlocul străzii. 

Prelipcean nu a depus plângere împotriva lui Ţugui, susţine purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu.

Pistolarul” a tras cu arma la întâmplare, în Rădăuţi

Înainte să descarce arma în capul lui Prelipcean, Ţugui s-a plimbat cu o maşină prin Rădăuţi, a dat geamul jos şi ar fi tras la voia întâmplării, în zona centrală a oraşului, rănind un pieton. Victima nevinovată a avut nevoie de două zile de îngrijiri medicale şi a depus plângere la poliţie pentru „lovire şi alte violenţe”. 

După ce au început cercetările, poliţiştii au aflat detalii şi despre conflictul care a avut loc între Ţugui şi Prelipcean şi s-au sesizat din oficiu. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru „lovire şi alte violenţe”, „folosirea fără drept a unei arme neletale” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”. 

Procurorul care a instrumentat dosarul a cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Adrian Ţugui, solicitarea fiind aprobată de judecător.

Ulterior, acelaşi procuror a formulat şi solicitarea de prelungire a arestului preventiv pe 13 septembrie, deşi termenul expirase cu o zi înainte. Lesne de înţeles, cererea a fost respinsă.

”Constată imposibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi de a verifica legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi necesitatea prelungirii măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei acesteia, ca urmare a decăderii procurorului din dreptul de a formula cereri privind măsurile preventive şi a nulităţii actului făcut în acest sens peste termen. Constată că măsura arestării preventive încetează de drept”, se arată în minuta Judecătoriei Rădăuţi.

Aşa se face că „pistolarul” este cercetat în stare de libertate. 

Vă mai recomandăm şi:

Drama unei familii care nu-şi poate îngropa de trei ani fata asasinată în stil mafiot în Spania

Cum a încercat un român să sensibilizeze un judecător francez: „Am slăbit 26 de kilograme în puşcărie, sunt bolnav”

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite