REZULTATE BAC 2014 SUCEAVA. Singurul zece „curat”, obţinut de Ioana Denisa Iordache de la  liceul „Ion Luca” Vatra Dornei. Promovabilitatea, 61,99%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana Denisa Iordache a obţinut singurul zece curat din Suceava la BAC 2014. FOTO: arhiva personală
Ioana Denisa Iordache a obţinut singurul zece curat din Suceava la BAC 2014. FOTO: arhiva personală

Rezultatele parţiale la examenul de Bacalaureat 2014 au fost afişate duminică seară. Elevii nemulţumiţi de rezultatele la Bac 2014 pot depune contestaţii luni, între orele 12.00 şi 16.00. Singura medie de 10 a fost obţinutăde Ioana Denisa Iordache de la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei.

Rezultatele parţiale la BAC 2014 au fost afişate duminică seară pe site-ul Ministerului Educaţiei - bacalaureat.edu.ro.

Singura medie de 10 din judeţul Suceava a fost obţinută de Ioana Denisa Iordache de la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, specializarea matematică - informatică. Ioana Denisa a susţinut probele scrise ale examenului de bacalaureat la Limba română, Matematică şi Anatomie.

În judeţul Suceava examenul de bacalaureat a fost susţinut de 5.959 de elevi, dintre care 3.694 au reuşit să obţină medie de trecere, rezultând o promovabilitate de 61,99%, cu mai bine de zece procente peste media naţională.

Absolvenţii de a XII-a din judeţul Suceava află luni, 7 iulie, rezultatele parţiale la examenul de Bacalaureat 2014. Notele vor fi afişate la avizierele liceelor unde au terminat studiile, până la ora 12.00, iar candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţii imediat după aflarea rezultatelor parţiale. Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2014 se vor afişa vineri - 11 iulie, atât la avizierele liceelor, cât şi pe site-ul Ministerului Educaţiei - bacalaureat.edu.ro.

Promovabilitatea la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2014, înaintea contestaţiilor, este de 58,99%, după centralizarea a 97,19% din date, cu 3% mai mult faţă de situaţia înregistrată anul trecut, a anunţat duminică Ministerul Educaţiei.

Până duminică la ora 12.00, Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat situaţia parţială a ratei de promovare a examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2014.
 
Conform acestora, 58,99% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat bacalaureatul. Procentul este mai mare cu 3 comparativ cu situaţia parţială centralizată în iulie 2013, când acesta era de 55,52.
 
În rândul candidaţilor promovaţi, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 - 8.99, respectiv 24.497.
 
Pe discipline, situaţia arată astfel:

La proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), din totalul celor 137.180 de absolvenţi, 108.234 (78,90%) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), din totalul celor 6.658 de absolvenţi, 6.285 (94,40%) au obţinut medii peste 5.

La proba scrisă obligatorie a profilului (matematică, respectiv istorie) E)c), din cei 137.665 de absolvenţi, 107.002 (77,72%) au reuşit să obţină medii peste 5, iar la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d), din cei 128.772 de absolvenţi, 107.164 (80,16%) au obţinut medii peste 5.
Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi, s-au prezentat 146.781. Alţi 10.361 au absentat. 273 de absolvenţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
 
În judeţul Iaşi există 5.831 de elevi înmatriculaţi în clasa a XII-a în 2014, dintre care doar 4.350 s-au înscris la examenul de Bacalaureat, ceea ce reprezintă un procent de 74,6%. În total, 5.112 elevi dau Bacalaureatul în judeţul Iaşi în 2014, dintre care 763 provin din seriile anterioare.
 
Anul trecut, în 2013, au existat în judeţul Iaşi 7.200 de elevi absolvenţi de clasa a XII-a, dintre care s-au înscris la Bacalaureat 4.788, adică 66,5%. În total, în 2013, au dat Bacalaureatul la Iaşi 5.707 elevi, dintre care 919 au venit din seriile anterioare.

Calendar Bacalaureat 2014
30 iunie – proba scrisă la Limba Română
1 iulie – proba scrisă la Limba Maternă
2 iulie – proba scrisă la Matematică sau la Istorie (proba obligatorie a profilului)
4 iulie – proba la alegere: geografie, biologie, chimie, fizică, economie, informatică, sociologie, filosofie, logică, psihologie
7 iulie – afişarea rezultatelor parţiale (până la ora 12.00, la avizierele liceelor) şi depunerea contestaţiilor (până la ora 16.00)
8-10 iulie - rezolvarea contestaţiilor
11 iulie – afişarea rezultatelor finale pe bacalaureat.edu.ro

Alte ştiri din Suceava:

Şeful Poliţiei Fălticeni, trimis în judecată pentru că a vrut să-l scape de dosar penal pe un afacerist abonat la contracte cu CJ Suceava

ADMITERE LICEU 2014 SUCEAVA Topul liceelor după mediile de admitere din 2013. Cel mai bun liceu: Colegiul Naţional „Petru Rareş“, din Suceava

ADMITERE LICEU 2014 SUCEAVA. Încep înscrierile. Adevarul.ro îi arată copilului tău la ce liceu poate fi repartizat în funcţie de media de la Capacitate

BAC 2014 SUCEAVA Subiectele la Chimie, Geografie, Biologie, Logică, Informatică, Psihologie, Filosofie, Sociologie, Economie şi Anatomie

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 SUCEAVA Mediile finale pentru admiterea la liceu s-au publicat pe EDU.RO

Ameninţare cu bombă la Palatul de Justiţie din Suceava. Clădirea a fost evacuată. Geniştii SRI verifică toate sălile

FOTO VIDEO Cum arată groapa de gunoi din vârful muntelui, cea mai mare aberaţie realizată cu fonduri UE, loc unde vor ajunge 350.000 de tone de deşeuri

BAC 2014 SUCEAVA Subiectele la proba obligatorie de la Bacalaureat 2014: Istorie şi Matematică

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite