Peste două milioane de români şi ucraineni pot cere eliberarea permiselor de mic trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

20 de cetăţeni ucraineni au primit din partea ministrului – consilier, Ionel Ivan, primele permise de mic trafic. Aceste permise au fost date în baza Acordului între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind micul trafic de frontieră, care a fost semnat la Kiev, pe 2 octombrie 2014. Peste 2 milioane de cetăţeni români şi ucraineni, de pe o parte şi alta a frontierei, sunt potenţiali beneficiari ai dispoziţiilor acestui Acord.

Consulatul General al României la Cernăuţi au înmânat primele 20 de premise de trecere a frontierei dintre România şi Ucraina.

” La 14 mai 2015 a intrat în vigoare Acordul privind micul trafic de frontieră, semnat de Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei – instrument juridic ce va facilita deplasarea în România şi din România în Ucraina a peste două milioane de cetăţeni. Evenimentul este foarte important pentru relaţia României cu Ucraina şi a Ucrainei cu Uniunea Europeană”, a declarat conform Zorile Bucovinei ministrul consilier, Ionel Ivan.

Din momentul în care partea română a demarat procedura de preluare a cererilor pentru eliberarea de permise de mic trafic de frontieră, la data de 3 iulie 2015, Ambasada României la Kiev şi oficiile consulare ale României de la Cernăuţi şi Odessa au primit peste 1.150 de astfel de cereri, în cea mai mare parte primite la Cernăuţi. Acest nou instrument juridic introduce facilităţi considerabile cu privire la regimul călătoriilor în regiunile limitrofe frontierei comune a celor două ţări vecine, în favoarea locuitorilor acestor zone.

Acordul privind micul trafic de frontieră dintre România şi Ucraina, semnat la nivel de premieri, la Kiev, pe 2 octombrie 2014 şi care a intrat în vigoare pe 14 mai 2015, va facilita considerabil regimul călătoriilor în regiunile limitrofe frontierei comune a celor două ţări vecine, în beneficiul locuitorilor acestor zone.

Acordul reglementează condiţiile de desfăşurare a micului trafic de frontieră, respectiv a trecerii frecvente a frontierei de stat româno-ucrainene de către rezidenţii din zona de frontieră a României sau a Ucrainei care intenţionează să rămână în zona de frontieră a celuilalt stat, în special din motive de ordin social, cultural, familial sau întemeiate economic, pentru o perioadă care să nu depăşească trei luni de şedere neîntreruptă.

Acordul se aplică locuitorilor unei zone de 30 km situate de o parte şi de alta a frontierei comune, zonă care poate fi însă extinsă la maximum 50 de km de linia de frontieră în cazul unităţilor administrativ-teritoriale care se întind dincolo de limita celor 30 de km.

De prevederile Acordului beneficiază toate persoanele care locuiesc în mod legal, de cel puţin trei ani, în zona de frontieră a României sau Ucrainei. Acestor persoane li se adaugă şi soţul/soţia, copiii minori sau majori aflaţi în întreţinere (inclusiv adoptaţi), chiar dacă aceştia locuiesc de mai puţin de trei ani în zona de frontieră.

Aproximativ două milioane de cetăţeni români şi ucraineni de pe o parte si alta a frontierei pot fi potenţialii beneficiari ai acestui Acord.

Pentru eliberarea permiselor de mic trafic nu sunt percepute taxe. Permisul este valabil pentru o perioadă de la 2 la 5 ani, fără a putea depăşi durata de valabilitate a paşaportului titularului.

Persoanele care beneficiază de prevederile Acordului se supun controlului de frontieră asemeni oricărei alte persoane, însă autorităţile de frontieră nu vor aplica ştampile de intrare sau ieşire pe permisele de mic trafic.

Alături de permisul de mic trafic, persoana care beneficiază de prevederile Acordului trebuie să fie în posesia unui paşaport valabil.

Autorităţile de frontieră ale României sau Ucrainei au dreptul să refuze intrarea sau să reducă termenul de şedere pe teritoriul statului lor a persoanelor care beneficiază de dispoziţiile Acordului.

Pentru asigurarea punerii în aplicare în mod corespunzătoare a Acordului, documentulprevede că fiecare parte contractantă va deschide o nouă misiune consulară pe teritoriul celeilalte părţi, pe bază de reciprocitate. Locaţia precisă a acestor misiuni consulare va fi comunicată pe cale diplomatică.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite