Percheziții DIICOT la membrii a două rețele de trafic de droguri din județul Suceava VIDEO

0
Publicat:

S-au efectuat miercuri nu mai puțin de 13 percheziții domiciliare la dealeri de droguri din județ. O parte din percheziții s-au derulat la Câmpulung Moldovenesc.

percheziții droguri, Suceava, FOTO: DIICOT
percheziții droguri, Suceava, FOTO: DIICOT

Lovitură dată de DIICOT Suceava traficanților de droguri din județ. Miercuri, polițiști și procurori DIICOT au efectuat 13 percheziții domiciliare, în județul Suceava, în două cauze în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, introducerea din țară de droguri de risc, trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În prima cauză, s-a reținut că, la începutul anului 2022, a fost constituit un grup infracțional organizat, care a acționat, până în luna august 2022, în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional și intern de droguri de risc.

Dealerii procurau cantități importante de cannabis și hașiș din Spania pe care le expediau prin intermediul unei firme de transport către România.

Procurorii DIICOT spun că aceste colete cu droguri erau ridicate din municipiul Câmpulung Moldovenesc, unde erau depozitate clandestin și porționate în vederea comercializării către consumatori din această localitate și din localitățile învecinate.

În cea de-a doua cauză, s-a reținut că, în perioada februarie – martie 2023, un suspect a vândut droguri de risc și produse susceptibile de a avea efecte psihoactive consumatorilor cu care lua legătura, prin intermediul aplicațiilor tip chat.

Acesta stabilea pe chat toate detaliile privind încheierea tranzacțiilor cu droguri, detalii precum momentul și locul întâlnirii, prețul și cantitatea de droguri ce urma să fie vândută.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au fost conduse, în vederea audierii, 3 persoane.

În urma perchezițiilor au fost ridicate droguri, cântare speciale dar și alte probe ce vizează cauza.

Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite