Extinderea Spitalului Judeţean Suceava blocată de contestaţia unei firme din Botoşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Extinderea Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul spitalului sucevean a fost blocată deocamdată de contestaţia depusă de firma Victor Construct Botoşani. Este vorba despre o investiţie în valoare de 2,5 milioane de euro, care ar dubla spaţiul de primire a urgenţelor din Spitalul Judeţean Suceava, care este acum neîncăpător.

Licitaţia organizată la începutul lunii trecute pentru proiectul de extindere şi modernizare a Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava este bulversată de unul dintre participanţii la procedura de atribuire. Este vorba despre SC Victor Construct SRL Botoşani care a depus la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) o cerere de suspendare a procedurii de licitaţie dar şi o contestaţie.

Trebuie menţionat că, până pe data de 16 iulie, când trebuia anunţat rezultatul final al licitaţiei,  conducerea managerială a Spitalului Judeţean a cerut clarificări suplimentare celor trei firme participante – SC Victor Construct SRL Botoşani, SC Test Prima Suceava şi SC General Construct Suceava, în condiţiile în care preţurile oferite au fost sub 80% din valoarea totală estimată, de 12 milioane lei, ce include şi aparatura şi echipamentele medicale prevăzute în proiect.

Dintre cele trei, oferta General Construct a fost cea mai avantajoasă ca preţ, dar Victor Construct a decis să reacţioneze prin contestaţii la CNSC. Prima cerere, de suspendare a licitaţiei, a fost respinsă de instituţia centrală, dar pentru rezolvarea celei de-a doua, contestaţia propriu-zisă, se mai poate aştepta, în condiţiile în care legislaţia în domeniu prevede un termen de rezolvare a unor asemenea solicitări la CNSC de 20 de zile de la depunere.

”Dorim ca acest proiect să fie un cadou de Crăciun pentru suceveni”, a declarat managerul Spitalului Judeţean Suceava, Vasile Râmbu, în perioada în care procedura de licitaţie încă nu era finalizată dar existau premisele ca una dintre cele trei firme participante, toate considerate serioase, va fi desemnată câştigătoare. El credea că investiţia va demara chiar de la începutul acestei luni şi se va termina înainte de anul nou, chiar mai repede.

Pentru extinderea UPU, suma alocată este de  2, 5 milioane de euro. Conducerea spitalului sucevean consideră ca o necesitate extinderea acestei secţii, în condiţiile în care numărul prezentărilor a crescut foarte mult faţă de cât era în urmă cu mai mulţi ani, fiind perioade de vârf în care numărul prezentărilor la UPU trece de 300 pe zi. De asemenea, dacă în urmă cu câţiva ani, în zilele de weekend erau în jur de 150 de prezentări la Unitatea de Primiri Urgenţe, acum s-a ajuns la 230 şi chiar 250 de prezentări.

După finalizarea acestui proiect de extindere a UPU, suprafaţa unităţii va creşte de la 780 de metri pătraţi, la aproape 1.900 de metri pătraţi. Extinderea şi modernizarea UPU va avea în vedere realizarea unor spaţii generoase pentru consultaţii, flux separat pentru ambulanţe cu bandă de circulaţie pe un sens, în spaţiu protejat pentru transferul uşor al pacienţilor. Se va realiza şi o secţie de Pediatrie, un triaj care să fie vizibil şi uşor accesibil din toate punctele UPU cât şi cabinete şi birouri pentru personalul medical.

Din valoarea totală a proiectului, aproximativ 4,5 milioane de lei vor fi folosite pentru dotarea cu aparatură şi echipamente medicale. Printre echipamentele ce urmează a intra în dotarea UPU Suceava se numără electrocardiofraf, echipament de intubaţie, defibrilator manual, eco Doppler color cu trei sonde, monitoare EKG.

La extinderea secţiei de Urgenţe a Spitalului Judeţean vor contribui cu fonduri Consiliul Judeţean Suceava precum şi municipalitatea suceveană. Suma prevăzută în bugetul local pentru 2015 al Primăriei Suceava în acest scop este de 2,5 milioane de lei. 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite