Dorel de Suceava: o stradă proaspăt asfaltată cu bani europeni a fost spartă de muncitorii care căutau o avarie la o conductă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muncitorii de la ACET Suceava au spart trotuarul şi carosabilul de pe bulevardul George Enescu, în căutarea unei conducte cu probleme. Artera rutieră fusese modernizată recent cu un milion de euro.

La mai puţin de două luni de zile de la asfaltarea bulevardului George Enescu, din municipiul Suceava, una dintre cele mai importante străzi din oraş, muncitorii de la ACET, operatorul unic regional de apă şi canal, au început să caute o ţeavă spartă pe sub trotuarele şi, mai apoi, sub carosabilul bulevardului proaspăt asfaltat cu bani europeni. Ca de obicei, bâlbâiala în săpatul cratelor largi de metri întregi a fost pusă pe seama lipsei planurilor de amplasare a conductelor.

Totul a pornit de la faptul că la începutul acestei săptămâni, pe bulevardul George Enescu, în zona intersecţiei cu strada Universităţii, chiar în staţia publică de transport în comun, s-a spart o ţeavă de apă. ”Profesioniştii” de la ACET au decopertat mai mulţi metri pătraţi din trotuarul proaspăt realizat cu pavele cărămizii, în cadrul unui proiect finanţat cu bani europeni, în căutarea conductei de transport sparte.

Aceştia nu au identificat locaţia, nici chiar după ce au adus la faţa locului un utilaj de tonaj mediu, să intensifice săpăturile. Fiindcă nici în acest fel nu au descoperit conducta ori gaura din aceasta, au decis să sape mai încolo, în carosabil. Lucrătorii de la ACET au operat, câţiva metri de groapa iniţială, o ”incizie” aproape chirurgicală, impresionantă şi prin dimensiuni, dar şi prin geometrie, în carosabilul proaspăt turnat tot pe bani europeni, pe bulevardul George Enescu.

Astăzi, în jurul amiezii, după aproape două zile de căutări asidue, avaria încă nu fusese descoperită de cei de la ACET, în ciuda şanţurilor realizate atât pe stradă, cât şi pe carosabil. 

Directorul SC ACET SA, Ştefan Groza, a menţionat faptul că nu îşi asumă obligaţia de a readuce zona în care a intervenit la starea iniţială, astfel că este de aşteptat ca, după ce va fi descoperită conducta spartă, carosabilul să fie acoperit cu câteva roabe de asfalt, în aşteptarea tasării naturale.

În vara acestui an, străzile din municipiul Suceava au intrat într-un proces de modernizare realizat în baza unui proiect finanţat din bani europeni în valoare de opt milioane de euro. Proiectul cuprinde 10 străzi, trei poduri şi un pasaj peste calea ferată. Lucrările ce au vizat bulevardul George Enescu şi strada Universităţii au fost finalizate în luna august a acestui an, valoarea lor ridicându-se la suma de circa un milion de euro. Pe lângă asfaltarea celor două artere rutiere, constructorii au redus trotuarele şi au desfiinţat scuarurile, amenajând 170 de locuri de parcare pe Bulevardul George Enescu şi 51 pe strada Universităţii.

Aceasta este a doua groapă apărută pe Bulevardul George Enescu, proaspăt asfaltat, după cea făcută de cei de la E.ON gaz pentru remedierea unei avarii.  

Alte ştiri pe această temă:

Dorel s-a răsturnat cu macaraua într-un şanţ săpat de un coleg. Reacţia trecătorilor: „Dar ce vor să facă, să o îngroape?“

Prostia omenească la Suceava. „Dorel” a montat invers un semafor, iar pietonii văd „L”, „E” sau „h” secunde, în loc de 7, 3 sau 4: „Fiecare trece de capul lui”

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite