Dorel s-a răsturnat cu macaraua într-un şanţ săpat de un coleg. Reacţia trecătorilor: „Dar ce vor să facă, să o îngroape?“
0Un muncitor care lucra la schimbarea conductelor de apă şi canalizare de pe strada Traian Vuia din municipiul Suceava s-a răstrunat cu macaraua într-un şanţ săpat de un coleg pentru lucrarea respectivă.
Un incident mai puţin întâlnit s-a produs pe strada Traian Vuia din municipiul Suceava. O automacara s-a răsturnat într-un şanţ ce a fost săpat pentru a se putea înlocui conductele de apă şi canalizare. În timp ce muncitorii lucrau, un mal al şanţului s-a surpat, iar utilajul care era prea aproape de şanţ, s-a răsturnat în groapa adâncă de doi metri. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, mecanicul de pe automacara scăpând nevătămat.
Vehiculul a fost scos din şanţul respectiv, cu ajutorul unei alte macarale şi a unui excavator, nu fără peripeţii: cablul macaralei ”salvatoare” s-a rupt şi le-a dat mari bătăi de cap muncitorilor. Din cauza acestui incident, traficul rutier prin zonă a fost îngreunat. Poliţiştii nu au deschis o anchetă în acest caz deoarece pe timpul lucrărilor porţiunea respectivă de stradă nu este considerată drum public.
Trecătorii chiar glumeau, când au văzut excavatorul din preajma macaralei răsturnate în şant, spunând: ”Dar ce vor să facă, să o îngroape?”.
Lucrările de înlocuire a conductelor de apă şi canalizare de pe strada Traian Vuia din Suceava au fost demarate la începutul lunii trecute şi în mod normal, până pe 30 octombrie 2015 trebuie să fie înlocuite conductele de apă şi să fie turnat un covor asfaltic. Proiectul în valoare de 3,8 milioane de lei, fără TVA, are ca termen de executare a lucrărilor de şase luni de zile, însă din cauza lucrărilor de asfaltare.