Caz cutremurător la Suceava. Un bătrân abandonat de familie s-a sinucis, dându-şi foc la casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bătrân din Suceava, copleșit de singurătate și durerea abandonului, a ales să se sinucidă, dându-şi foc la casă. Pentru a fi sigur, s-a împuşcat şi cu o armă artizanală.

Trupul bătrânului a fost descoperit în casa căreia i-a dat singur foc. FOTO: ISU Suceava
Trupul bătrânului a fost descoperit în casa căreia i-a dat singur foc. FOTO: ISU Suceava

Un bărbat în vârstă de 84 de ani din județul Suceava și-a pus capăt zilelor într-un mod șocant, autoincendiind casa în care locuia singur. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, tragedia s-a petrecut în dimineaţa zilei de miercuri, 2 iulie, în localitatea Brodina de Jos.

Investigațiile efectuate până în prezent arată că bătrânul și-a dat foc locuinței ca parte a unui act suicidal premeditat, fără să existe indicii privind implicarea altor persoane sau vreun act infracțional.

Ajuns la o vârstă înaintată, bărbatul era profund afectat de o stare de depresie cauzată atât de problemele sale de sănătate, cât și de sentimentul de abandon, fiicele sale, care locuiesc în străinătate, neținând legătura cu el de mult timp.

Surse din anturajul victimei au declarat că bătrânul se gândea de mai multă vreme la moarte, afirmând că nu va lăsa nimic moștenire și că nu mai avea niciun motiv să continue să lupte pentru viața sa.

În plus, după ce a incendiat casa, bătrânul a folosit o armă artizanală, pe care o deținea, pentru a-și provoca o plagă împușcată, în încercarea de a-și duce actul suicidal până la capăt.

„Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit că bătrânul şi-a autoincendiat locuinţa în executarea unui act suicidal, fără a exista indicii ale unui alt act infracţional intenţionat. Bătrânul locuia singur şi era într-o stare de depresie pe fondul problemelor de sănătate, dar şi al faptului ca fiicele sale care sunt în străinătate nu mai ţineau legătura cu acesta. Bătrânul a afirmat deseori în cercurile de cunoscuţi că nu va lăsa nimic moştenire nimănui, manifestând intenţii suicidale”, a transmis poliţia printr-un comunicat citat de Digi24.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite