Anunţul făcut de tatăl bebeluşului mort la botez, după examinarea raportului de experiză al necropsiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco
FOTO: Oana Şlemco

Tatăl bebeluşului mort la botez, după scufundarea în cristelniţă, a anunţat că va contesta concluziile raportului de expertiză al necropsiei, care arată că micuţul s-a stins din viaţă din cauza unei pneumonii severe. El susţine că Iustin nu era bolnav.

Tatăl bebeluşului decedat după ceremonia de botez contestă vehement concluziile raportului de expertiză al necropsiei, care sunt favorabile preotului Alexandru Mazarache, cel care a oficiat slujba religioasă.

În raport se arată că moartea bebeluşului a fost „patologică”, „neviolentă”. Decesul copilului ar fi fost provocat de o pneumonie severă. Bebeluşul era născut prematur şi nu era vaccinat. 

„Ea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă sindromului de detresă respiratorie acută instalat pe fondul pneumoniei interstiţiale, cel mai probabil de etiologie virală (confirmată la examenul histopatologic şi imunohistochimic) complicată în evoluţie cu bronhopneumonie formă severă, la un nou născut prematur, nevaccinat şi nedispensarizat”, susţin legiştii.

Tatăl bebeluşului a anunţat că va contesta legal raportul de expertiză pentru că, în opinia sa, nu prezintă în mod corect legătura de cauzalitate între momentul în care copilul a fost cufundat în cristelniţă şi decesul survenit ulterior. 

Bărbatul a explicat că în înregistrările video de la botez se observă că înainte să fie introdus în apă copilul plângea cu forţă şi când a fost scos sunetele nu se auzeau la fel de bine. 

Tatăl a spus că Iustin nu prezenta simptome de boală şi că, dacă ar fi dat semne de boală, cu siguranţă ar fi luat decizia să amâne botezul. „Nu a tuşit, nu a avut febră”, a spus acesta. 

Pe de altă parte, în raport sunt şi concluziile medicilor urgentişti care i-au acordat copilului ajutor la biserică şi la spital unde a fost transportat imediat după botez. Respectivii medici au constatat înecul prin imersie de apă.

„Sus-numitul a fost internat pe Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava în perioada 31.01 – 1.02, între orele 14.49 – 01.30, cu diagnostic Stop cardio-respirator resuscitat, insuficienţă respiratorie severă, înec prin imersie de apă, encefalopatie hipoxică. Pe parcursul spitalizării nu s-au efectuat examene radiologice, examene ecografice, explorări imagistice, alte examene de specialitate şi test RT-PCR Sars Cov2”, se arată în raport.

concluziile raportului de necropsie

FOTO: Oana Şlemco 

Părinţii vor să conteste expertiza şi pentru că nu are semnătura celor doi legişti independenţi pe care i-a solicitat preotul ca să asiste la necropsie.

Raportul poartă doar semnătura medicilor legişti Lăcrămioara Bălan şi Alina-Emilia Horecica.

Iustin s-a născut prematur şi a fost botezat la vârsta de şase săptămâni în Biserica „Sf. Constantin şi Elena”, din cartierul Zamca al municipiului Suceava.

Naşii săi de botez au observat că are probleme de respiraţie în momentul în care a fost scos din cristelniţă. Au încercat să-i acorde primul ajutor şi au sunat la 112. Copilul a fost transportat la spital unde ulterior a decedat. 

concluziile raportului de necropsie

FOTO: Oana Şlemco

În înregistrerea video din timpul boteztului se observă că bebluşul a fost băgat în apă cu faţa în sus. Într-o declaraţie pentru „Adevărul”, Ciprian Ioan Streza, profesor de Teologie Liturgică la Facultatea de Teologie din Sibiu, a explicat că viitorii preoţi învaţă la facultate cum se săvârşeşte Taina Botezului, exersând pe o păpuşă, astfel încât niciodată să nu se întâmple vreun accident. 

Potrivit acestuia, procedura este simplă: o mână se ţine între picioarele copilului, iar alta pe faţa acestuia pentru a-i proteja nasul şi gura. Afundarea în apă, cu faţa în jos se face rapid, în fracţiuni de secundă, astfel încât apa să nu aibă timp să pătrundă pe căile nazale.

Ancheta procurorilor va stabili cine se face vinovat de moartea copilaşului. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru omor din culpă, iar preotul a dobândit calitatea de suspect. 

Vă recomandăm să mai citiţi

Rezultatul necropsiei bebeluşului mort după slujba de botez: copilul a aspirat lichid în plămâni - surse 

Preotul care a oficiat botezul bebeluşului mort este cercetat penal pentru ucidere din culpă

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite