Ordin de protecţie pentru un bărbat care şi-a lovit soţia şi soacra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Amara este cercetat penal de poliţişti pentru violenţă în familie, ameninţare şi distrugere după ce şi-a lovit soţia şi soacra.

Poliţiştii ialomiţeni au emis ieri, 18 august, un ordin de protecţie provizoriu pe numele unui bărbat, de 68 de ani, din oraşul Amara, care şi-ar fi lovit şi ameninţat soţia şi soacra.

Pe 18 august, poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie de 63 de ani cu privire la faptul că soţul ei face scandal la domiciliu şi le-ar fi lovit şi ameninţat atât pe ea, cât şi pe mama acesteia, o femeie de 84 de ani.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul, pe fondul consumului de alcool, le-ar fi lovit şi ameninţat pe cele două femei.  S-a procedat la întocmirea formularului pentru evaluarea riscului iminent asupra vieţii şi integrităţii victimei, reieşind faptul că se impune emiterea unui ordin de protecţie provizoriu.

Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, în care este prevăzut ca acesta să nu să se apropie de soţia şi soacra sa.

Vă mai recomandăm şi:

Ordin de protecţie pe numele unui bărbat care şi-a bătut soţia de 8 Martie

Ordin de protecţie provizoriu emis pe numele unui bărbat agresiv

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite