Lecţie de prevenire pe calea ferată: zeci de elevi din Ialomiţa, călătorie gratuită cu trenul de la poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

2-6 octombrie 2017 a fost Săptămâna Prevenirii Criminalităţii , a doua ediţie din acest an şi a 13 -a ediţie a manifestării a Poliţiei Române.În toate judeţele ţării şi în Bucureşti, poliţiştii s-au aflat în mijlocul oamenilor. Copii, elevi, studenţi, profesori, părinţi, vârstnici, cu toţii au primit recomandări utile pentru o viaţă lipsită de evenimente neplăcute. Săptămâna a fost programată, astfel încât fiecare zi a avut o tematică de acţiune.

Astfel, în cele 5 zile, poliţiştii din toată ţara au desfăşurat aproape 10.000 de sesiuni de informare, mese rotunde, lectorate cu părinţi şi cadre didactice, dezbateri, acţiuni în locuri publice, marşuri şi demonstraţii, distribuiri de materiale, instruiri, activităţi cultural-artistice şi sportive.

Aproape 300.000 de elevi, cadre didactice, vârstnici, femei, asistenţi sociali, consilieri şcolari, administratori de imobile şi societăţi comerciale sau conducători auto au fost publicul în activităţile poliţiştilor. Au fost împărţite 160.000 de pliante, afişe, ghiduri, flyere.

În ziua dedicată siguranţei transporturilor, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti s-au aflat în staţiile C.F.R. şi în zona Aeroportului Internaţional Henri Coandă, unde au transmis călătorilor mesaje preventive pentru prevenirea furturilor de şi din bagaje precum şi a faptelor săvârşite cu violenţă.

Zeci de cadre didactice şi elevi din judeţul Ialomiţa au fost îmbarcaţi într-un tren al C.F.R. Călători, beneficiind de o călătorie, pe parcursul căreia le-au fost reamintite recomandări privind furturile din bagaje, buzunare şi conduita pe timpul călătoriilor cu trenul. Li s-a reamintit şi să nu lase niciodată nesupravegheate telefoane, tablete, laptopuri în trenuri, şi în apropierea prizelor de electricitate.

Vă recomandăm şi:

Închisoare cu executare pentru violenţă în familie: 5 ani după gratii pentru un bărbat din Alba care a vrut să îşi ucidă soţia

Violenţă în familie la Vasilaţi. Reţinut după ce şi-a snopit mama în bătaie

Reţinut pentru violenţă în familie. Un bărbat din Dragalina, cercetat după ce şi-a bătut crunt mama cu pumnii

Slobozia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite