Evaziune fiscală. Şapte firme de panificaţie, sancţionate de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii ialomiţeni au aplicat 22 de amenzi a căror valoare depăşeşte 15.000 de lei, în urma unei acţiuni derulată de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală, contrabandă şi comerţ ilicit.

Pe parcursul controalelor au fost verificaţi 7 agenţi economici cu obiect de activitate panificaţie şi mărfuri alimentare de pe raza localităţilor Slobozia şi Amara, iar pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 R privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, poliţiştii au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 12.000 de lei.

În filtrele instituite pe raza judeţului, poliţiştii au verificat 65 de autoutilitare ce transportau mărfuri, fiind aplicate 17 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi o sancţiune contravenţională pentru nerespectarea H.G. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

De asemenea a fost dispusă măsura complementară de ridicare în vederea confiscării a 122 de pâini, 80 de kg de fructe şi a unei sume de bani ce nu fusese evidenţiată pe casa de marcat.

Vă recomandăm şi:

Evaziune fiscală din afaceri cu făină. Controale la 17 firme de panificaţie

Controale. Firme de panificaţie, sancţionate de poliţişti pentru nereguli la comercializarea pâinii

Anchetă de amploare la compania de cereale Kellogg’s, după ce un bărbat s-a filmat în timp ce urina pe linia de producţie – VIDEO

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite