VIDEO Trei cereri de schimbare a încadrării juridice, într-o singură zi, pentru fapta poliţistei Melania Renghea
0Melania Celestina Renghea, poliţista care a provocat schimbarea întregii conduceri a Poliţiei Olt în 2013 în urma unor acuzaţii de viol aduse şefilor instituţiei, a solicitat, pentru a doua oară în acelaşi proces unde e acuzată de tentativă de omor, schimbarea încadrării juridice. Ea a fost deja condamnată la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în acest proces care se rejudecă acum la Tribunalul Olt.
Inculpata a apărut pentru prima dată în faţa instanţei în cursul zilei de marţi – 30 iunie, după mai multe termene în care a absentat, spre disperarea judecătorului de şedinţă. Tocmai de aceea, Liliana Oprea, magistratul care rejudecă acum la Tribunalul Olt procesul unde Melania Renghea este acuzată de tentativă de omor calificat asupra fostului ei superior direct, comisarul-şef Gheorghe Barbu (destituit din cauza acuzaţiilor, n.r.) nu a mai acceptat să acorde o nouă amânare în această cauză până ce inculpata nu şi-a făcut apariţia la proces.
În cele din urmă, poliţista şi-a făcut apariţia la Tribunalul Olt din Slatina şi, marţi, a solicitat instanţei preschimbarea încadrării juridice a faptei sale din tentativă de omor calificat (conform vechiului Cod Penal), în loviri şi alte violenţe – forma agravantă (potrivit noului Cod Penal), ce prevede o pedeapsă mai blândă. Poliţista a adoptat aceeaşi tactică şi în cursul procesului pe fond, dar magistratul de la vremea respective a respins solicitarea. Şi de data aceasta, inculpata şi-a motivat gestul prin faptul că, prin fapta ei, nu ar fi avut intenţia să-şi ucidă fostul şef.
”Onorată instanţă, motivaţia mea pentru preschimbarea încadrării juridice a faptei de care sunt acuzată este dată de faptul că eu nu am intenţionat să-i fac rău victimei (Gheorghe Barbu, n.r.) şi să-i suprim viaţa, cum s-a spus, ci doar am vrut să mă apăr, gestul meu a fost unul de apărare în urma faptului că victim mă agresa şi intenţiona, am crezut eu, să mă violeze. De aceea vă rog a fi de acord cu preschimbarea încadrării juridice a faptei de care sunt acuzată din tentativă de omor calificat, în loviri şi alte violenţe”, a declarat Melania Renghea în faţa instanţei.
La rândul său, avocatul victimei Gheorghe Barbu a solicitat şi el schimbarea încadrării juridice a faptei de care este acuzată poliţista – din tentativă de omor calificat (conform vechiului Cod Penal), în omor calificat cu premeditare (conform noului Cod Penal), acesta depunând la dosar o cerere în acest sens, cu motivele ce ar sta la baza solicitării sale.
O a treia cerere de schimbare a încadrării juridice pentru fapta poliţistei a venit, tot marţi - 30 iunie, din partea procurorului, care a solicitat înlocuirea cu forma agravantă a infracţiunii ”tentativă de omor” conform Noului Cod Penal.
Instanţa urmează acum să analizeze cele trei solicitări, rezultatul urmând să fie aflat pe data de 7 iulie.
Poliţista Melania Celestina Renghea are deja două condamnări la acest moment, ambele ”cu executare”. Prima condamnare datează din luna mai 2014 , când a fost condamnată pentru tentativă de omor la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare de Tribunalul Olt în procesul care se rejudecă acum la aceeaşi instanţă, în urma unei decizii a Curţii de Apel Craiova din septembrie 2014, care a hotărât rejudecarea pe fond a cazului.

Cea de-a doua condamnare este una recentă: pe 3 iunie a.c., Melania Renghea a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru denunţ calomnios, verdict pronunţat de Judecătoria Slatina într-un alt proces intentat de fostul şef al Poliţiei Olt, Ion Voicu (foto-sus), după ce acesta a fost nominalizat de Melania Renghea că ar fi profitat sexual de ea alături de alte nume cunoscute din Poliţia şi justiţia autohtonă. De asemenea, judecătorii slătineni au mai decis ca poliţista să îi plătească fostului comandant al Poliţiei Olt şi daune morale în valoare de 50.000 de lei. Nefiind definitivă, decizia a fost atacată cu recurs atât de poliţistă, dar şi de către Ion Voicu.
Reamintim că, în seara de 26 decembrie 2012, inculpata l-a înjunghiat pe superiorul ei direct de la acel moment, Gheorghe Barbu (şeful Poliţiei Bobiceşti, n.r.), în faţa casei acestuia din comuna Bobiceşti. După incident, amândoi au ajuns la Spitalul Judeţean din Slatina cu diverse răni: el – cu o plagă înjunghiată în faţa anterioară a abdomenului inferior şi una pe faţa anterioară a genunchiului stâng, iar femeia – cu contuzii abdominale. Ulterior, ea a fost acuzată de tentativă de omor şi găsită vinovată, după cum am arătat mai sus.
Înainte cu două zile de incidentul pentru care a ajuns în faţa instanţei, poliţista Melania Renghea a depus la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Craiova o plângere la adresa lui Gheorghe Barbu în care îl acuza pe acesta de viol şi şantaj. Poliţista susţinea că fostul ei şef ar fi profitat sexual de ea de multe ori, ba chiar ar fi “pasat-o” şi altor bărbaţi, printre care poliţişti şi procurori din judeţ, aici fine menţionat inclusiv numele şefului Poliţiei Olt, Ion Voicu. Acuzaţiile ei în acest sens au fost infirmate ulterior de procurori, dar acuzaţiile ei au provocat un veritabil “tsunami” ce a zguduit din temelii imaginea IPJ Olt şi chiar a întregului Minister de Interne. Astfel, la doar o lună de la acuzaţiile aduse şi în public de poliţistă, întreaga echipă de la conducerea IPJ Olt a fost schimbată, iar Gheorghe Barbu a fost retrogradat.
Vă mai recomandăm pe aceeaşi temă:
VIDEO Telenovela poliţistei Melania Renghea continuă: procesul de la Slatina, reluat cu o amânare
VIDEO Poliţista Melania Renghea rămâne cu acuzaţia de tentativă de omor