Un șofer care ar fi adormit la volan a ajuns cu mașina într-un canal. A scăpat nevătămat

0
Publicat:

Un bărbat în vârstă de 67 ani a scăpat ca prin minune fără răni în urma unui accident petrecut, vineri, 30 septembrie 2022, în județul Olt. Șoferul a „zburat” cu mașina de pe șosea, ajungând într-un canal.

Șoferul a ratat intrarea pe pod, ajungând în apă FOTo: martor
Șoferul a ratat intrarea pe pod, ajungând în apă FOTo: martor

Accidentul s-a produs vineri, 30 septembrie 2022, în județul Olt, pe raza localității Valea Mare.

Șoferul, singur în mașină, a ajuns de pe Drumul European E 574 într-un canal cu apă. A scăpat nevătămat, echipajele de prim-ajutor sosite la fața locului acționând pentru a scoate din apă autovehiculul. Nu a fost, în schimb, nevoie ca bărbatului să i se acorde îngrijiri medicale. 

Una dintre ipoteze este aceea că șoferul de 67 ani, din Slatina, ar fi adormit la volan. Venea de la București, unde ar fi efectuat câteva investigații medicale, iar în drum către casă, cu doar câțiva kilometri înainte de a ajunge în Slatina, s-a produs evenimentul rutier, cel mai probabil pe fondul oboselii.

Șoferul a ratat, pe raza localității Valea Mare, intrarea pe pod, autovehiculul modificându-și direcția și ajungând în apă. 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite