Rezultate Alegeri Parlamentare 2012 / Oltul va avea 13 parlamentari, Teiu Păunescu şi Mitel Niculescu (PPDD) au intrat “pe ultima sută”
0
Judeţul Olt va fi reprezentat în noua sesiune legislativă de nu mai puţin de 13 parlamentari. Astfel, în afară de cei 11 despre care deja se ştia, respectiv zece de la USL, şi Luminiţa Adam Pachel de la PP-DD, la redistribuire au reuşit să acceadă în Parlament încă doi candidaţi, ambii de la PP-DD. Este vorba despre Teiu Păunescu şi Dumitru Niculescu.
Surpriză totală la Olt, unde PP-DD a umilit Alianţa România Dreaptă (PDL-PNTCD-FC). Mai exact, potrivit datelor Biroului Electoral Judeţean, PPDD a obţinut la Senat 39.831 de voturi, faţă de 14.193 ale ARD, iar la Camera Deputaţilor – scorul a fost de 38.683 la 13.683 în favoarea partidului ce poartă numele lui Dan Diaconescu.
Voturile au făcut, astfel, ca, marţi – 11 decembrie, la procesul de redistribuire de la Biroul Electoral Central, PPDD să ajungă să aibă în Parlament un număr de trei parlamentari. În afară de avocatul Luminiţa Adam Pachel, despre care se ştia că va obţine un mandat de deputat pe Colegiul 7 (7.242 voturi - 28,74%), în Parlament au mai intrat Dumitru Niculescu la Camera Deputaţilor (7.152 voturi - 25,83%), respectiv Teiu Păunescu (18.262 voturi - 23,98%).
Primii pe listă au rămas, desigur, candidaţii USL, care şi-au adjudecat toate cele zece mandate iniţiale de parlamentari. Trăgând linie la finalul actualelor alegeri legislative, voturile arată astfel:
La Senat:
USL - 122.430 voturi
PPDD - 39.831
ARD - 14.193
PRM - 4.297
UDMR - 398
La Camera Deputaţilor:
USL - 119.974 voturi
PPDD - 38.959
ARD - 13.683
PRM - 3.209
Stan Nicolae (independent) - 2.535.
Prin urmare, parlamentarii judeţului Olt în sesiunea legislativă 2012-2016 sunt următorii:
1. Colegiul 1 Senat - Darius Vâlcov (USL/PSD) - 74,10%
2. Colegiul 2 Senat - Mihai Niţă (USL/PC)- 64,27%
3. Colegiul 2 Senat - Teiu Păunescu (PP-DD)- 23,98%
4. Colegiul 3 Senat - Dan Şova (USL/PSD) - 65,65%
5. Colegiul 1 Camera Deputatilor - Emil Moţ (USL/PSD) - 67,96%
6. Colegiul 2 Camera Deputatilor - Daniel Bărbulescu (USL/PSD) - 68,83%
7. Colegiul 3 Camera Deputatilor - Florin Iordache (USL/PSD) - 67,17%
8. Colegiul 4 Camera Deputatilor - Virgil Delureanu (USL/PSD) - 64,03%
9. Colegiul 5 Camera Deputatilor - Dan Ciocan (USL/PSD) - 65,29%
10. Colegiul 5 Camera Deputaţilor - Dumitru Niculescu (PP-DD) - 25,83%
11. Colegiul 6 Camera Deputatilor - Gigel Ştirbu (USL/PNL) - 66,15%
12. Colegiul 7 Camera Deputatilor - Alexandru Stănescu (USL/PSD) - 62,68%
13. Colegiul 7 Camera Deputatilor - Luminiţa Adam Pachel (PP-DD) - 28,74%.