Primarul din Slatina acuză o afacere grasă făcută de o colegă de partid. Suma colosală plătită pe două aparate de aer condiționat
0Scandal la Slatina, din cauza unor aparate de aer condiționat care au costat 80.000 de lei. Sunt două și au fost montate la Direcția de Administrare Străzi și Iluminat Public.

Primarul Slatinei, Mario de Mezzo, este revoltat de faptul că două aparate de aer condiționat au costat 80.000 de lei și spune că firma care a câștigat prin licitație acest proiect este administrată de soțul unei senatoarei PNL, Gabriela Horga.
Contractul face parte dintr-un proiect de iluminat public în valoare totala de 22 de milioane de lei, finanțat prin bani europeni, însă senatoarea liberală, colegă de partid cu primarul, neagă orice legătură directă cu această achiziție.
„În cadrul acestui proiect trebuia să fie făcută o cameră de comandă unde să poată fi supravegheate străzile pe sectoare, împărțite astfel încât să putem să știm ce se întâmplă în oraș. În această cameră de comandă unde sunt foarte multe monitoare, servere și echipamente electronice trebuiau montate în cadrul proiectului 2 aere condiționate. Este firma soțului colegei mele de partid, doamna Gabriela Horga senator PNL și e o licitație pe care a câștigat-o în mandatul fostului primar. În spatele acestui anunț public pe care l-am făcut am notificat autoritățile”, a spus primarul Mario de Mezzo pentru Știrile ProTV, revoltat pe costul foarte mare al aparatelor.
Reprezentantii firmei care furnizează aparatele de aer condiționat susțin că lucrarea a fost verificată de Agenția pentru Dezvoltare Regională și recepționată de Primărie. Iar cele două aparate de climatizare nu sunt de uz casnic, ci funcționează 24 de ore din 24 și au nevoie de o temperatură constantă pentru a nu se defecta.
Societatea Euro SAudit Service, despre care primarul din Slatina spune că aparține soțului senatoarei PNL, a precizat că declarațiile edilului sunt tendențioase și că lucrările executate au fot mult mai ample. Contractul a fost atribuit în baza unei proceduri de licitație, abia după ce s-au soluționat două contestații.