„Oricine le putea face”. Ce spun elevii și profesorii despre subiectele la Matematică și Istorie de la Bac 2026 și capcanele unde se pierd puncte
0După o zi de pauză venită pe neașteptate, absolvenții de liceu au continuat, miercuri, 1 iulie 2026, Bacalaureatul 2026 cu proba obligatorie a profilului. Candidații au evaluat că subiectele, și la Istorie și la Matematică, au fost „accesibile”, sau chiar „pe care le putea face oricine”.

La Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina candidații au ieșit din examen bucuroși. Deși temperaturile se mențin ridicate, în sălile de examen a fost ceva mai bine decât la prima probă, cea de luni, de la Limba română, așa că s-au putut concentra mai mult pe rezolvarea subiectelor.
„Subiectele au fost destul de ușoare, la subiectul II am avut România postbelică. Au fost foarte accesibile, oricine le-ar fi putut ști. Mai ușor decât la simulare, aproape asemănător”, a spus un candidat care nu a avut nevoie de toate cele trei ore pentru a rezolva cerințele.
Tot laI istorie a susținut proba un alt candidat. „A fost neașteptat de ușor. Nu mă așteptam să fie chiar atât de ușor. Am avut comunismul, am avut și din constituții. Subiecte mai ușoare decât la simulare”, a evaluat candidatul. Media de la BAC, în cazul său, nu contează foarte mult, pentru că va susține examen de admitere la facultate, însă pentru palmares, da. Mai diificilă i s-a părut proba la Limba română, iar la Logică, ultima probă, speră să se descurce cel puțin la fel de bine.
Alt candidat care a susținut proba la Istorie are o opinie asemănătoare.
„Din punctul meu de vedere, ușor. Consider că dacă te pregătești la timp, și-ți faci toate notițele, și înveți lecțiile și capitolele din materia care se dă la examen, nu prea ar trebui să ai probleme. Pregătirea, încă de la începutul clasei a XII-a, se reflectă acum la examen”, a spus absolventul de liceu.
Niciun subiect nu l-a pus mai mult pe gânduri. „Cred că Dumnezeu m-a binecuvântat să înțeleg Istoria foarte bine și să nu am probleme cu asta. Mi-au plăcut foarte mult subiectele, am picat foare bine pe ele, chiar au fost capitolele pe care le-am pregătit cel mai bine din toată materia”, a adăugat tânărul. Deși niciun subiect nu a fost dificil, subiectul II, a fost de părere candidatul, ar fi putut, orecum, să facă diferența între un elev care s-a pregătit constant și un altul care a învățat doar în prag de examen.
Cât despre notă, nu contează foarte mult, pentru că va susține oricum examen de admitere.
Proba la Mate, aproape o formalitate pentru elevii deja admiși la facultate
Printre candidații cu care am stat de vorbă au fost și tineri deja admiși la facultate, în perioada de pre-admitere, iar în cazul lor condiția este doar să promoveze examenul, nu contează media.
Bacalaureat 2026. Ce subiecte au picat la Matematică și Istorie? A început proba specială, pentru elevii care au întârziat dimineațăPentru ei, care au studiat la profil Matematică-informatică, subiectele au fost ușoare.
„Accesibile, m-am descurcat, am scris un număr OK de pagini. Nu au fost ceva să nu știm și cred că notele vor fi pe măsură. Peste 9,50 estimez. Eu am dat admiterea la Politehnică în martie, sunt admis”, a precizat un candidat. .
„Au fost niște subiecte OK, destul de ușor de rezolvat dacă te preocupai cu rezolvatul exercițiilor și cu lucrul înainte de examen. Un examen relativ ușor și m-am descurcat. Mai ușor decât la simulări. A fost și un subpunct care putea face diferența, cred că c)-ul de la integrală. Luând și admiterea dinainte, condiția în cazul meu era să fi promovat. Nivelul de dificultate de la Bacalaureat e unul mai scăzut față de cel de la admitere”, a precizat un alt absolvent.

Văzute prin ochii profesorului, subiectele au fost abordabile, așa cum au precizat și candidații, însă se vor și pierde puncte pe ici, pe colo, chiar dacă e vorba de elevi care s-au pregătit constant.
„Subiectele au fost accesibile la I, adică exercițiile de clasa a IX-a și clasa a X-a. Un pic dificultate a pus exercițiul I - 6), din ce am înțeles, copiii au făcut înlocuirea cu valoarea trigonometrică respectivă, doar că nu au mai știut valorile trigonometgrice ale funcțiilor trigonometrice”, a precizat prof. Diana Preda.
„La subiectul al II-lea, acolo unde au au avut partea de algebră, clasa a XI-a și clasa a XII-a, un pic dificultate a pus exercițiul 1 - subpunctul c) și exercițiul 2 - subpunctul c), unde, la exercițiul 1 – se cereau valori naturale ale lui „a” și, respectiv, ale lui „n”, iar unii dintre ei au uitat să facă înlocuirea, dându-le și valori negative. La exercițiul 2, la fel, trebuiau niște valori naturale pentru „m” și pentru „n” și unii dintre ei au ajuns la forma calculului final, doar că atunci când au făcut înlocuirea, din pricina emoțiilor, nu au înlocuit corespunzător sau poate au mai greșit pe parcurs la calcule, dar, ca și mod de gândire, a fost bine.
Subiectul al III-a, unde majoritatea aveau temeri, la subiectul de analiză, clasa a XI-a și clasa a XIII-a, chiar a fost accesibil”, a precizat prof. Preda.
Cei mai mulți dintre elevii profesoarei își fac probleme că le-ar putea scădea punctajul pentru modul cum au structurat lucrarea, a mai precizat profesoara, mulți dintre candidați aspirând chiar la nota maximă. „Unii își fac calculul între 9.80 și 10.00”.























































