Obiceiuri străvechi de Drăgaică, astăzi dispărute. „Oamenii căutau şi culegeau iarba fiarelor”

O străveche sărbătoare populară peste care s-a suprapus sărbătoarea creştină a naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, altădată deosebit de răspândită, se mai practică astăzi cel mult în fața camerelor de luat vederi, pentru realizarea unor filme documentare.

Drăgaica era, cu un secol în urmă, o sărbătoare importantă în viaţa satelor noastre, ca toate sărbătorile legate de cultul agrar, spune etnograful din cadrul Muzeului Județean Olt Claudia Balaș.

Atelier de împletituri la Muzeul Județean, în amintirea sărbătorii de Drăgaică FOTO: Claudia Balaș

„În tradiţia folclorică românească, riturile şi obiceiurile agrare domină net în comparaţie cu toate celelalte. Faptul acesta constituie un indiciu despre modul de viaţă sedentar, deplin aşezat, pe care l-a dus în trecutul său poporul român, singurul care permite dezvoltarea unei agriculturi capabile să genereze asemenea manifestări. Riturile şi obiceiurile agrare atestă vechimea şi continuitatea agriculturii pe aceste locuri”, notează etnograful. Drăgaica ocupa un loc aparte între aceste obiceiuri, fiind considerată protectoarea lanurilor înspicate de grâu şi a femeilor căsătorite, sinonimă cu Sânziana.

Drăgaica (în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei și Oltenia), sau Sânziana (în Banat, Transilvania, Maramureş, Bucovina), se naşte la 9 martie, ziua echinocţiului de primăvară, și creşte şi se maturizează miraculos până la 24 iunie, când înfloreşte planta ce-i poartă numele.

„O aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, o petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită cu spice...”

„Termenul „Drăgaică” denumeşte nu numai obiceiul, dar şi sărbătoarea care coincide cu Naşterea Sf. Ioan Botezătorul din calendarul creştin. Întâia consemnare a acestui obicei „Drăgaica” o datorăm lui Dimitrie Cantemir, care i-a dat o interpretare mitologică. El face o descriere destul de amănunţită a obiceiului. Astfel, marele savant cărturar moldovean spunea: „După cum se vede, prin ea (Drăgaică) o înţeleg pe Ceres. Căci în acea vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele ţăranilor din satele învecinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită cu spice şi cu multe basmale colorate şi-i pun în mâini cheile de la jitniţe. Drăgaica aceasta, împodobită în acest chip, se întoarce de la câmp spre casă cu mâinile întinse şi cu basmalele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, şi cutreieră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă cântând şi jucând laolaltă cu toate tovarăşele ei de joc, careo numesc foarte des sora şi mai–marea lor în cântecele alcătuite cu destulă iscusinţă. Fetele din Moldova doresc din toată inima să aibă parte de această cinstire sătească, deşi în cântecele lor spun mereu, după datină, că fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât după trei ani””, precizează în continuare etnograful.

Copiii învață la muzeu să împletească sânzienele FOTO: Claudia Balaș

Despre Drăgaică, în forma muntenească de data aceasta, avea să scrie și Anton Maria del Chiaro, continuă etnograful Claudia Balaș precizările. Acesta descrie cum câteva fete se îmbracă bărbătește și una singură în haine de fată, ea fiind cea care colindă cu o sabie în mână pe la casele boierilor ca să strângă bani, „jucând şi reprezentând pe Irodiada şi pe călăul Sf. Înainte Mergător”.

O altă descriere, datând și aceasta din secolul al XIX-lea, vorbește despre asemănarea izbitoare a obiceiului popular românesc cu „Cerera sau Dimitra”. „Drăgaica şi Paparuda nu sunt altceva decât Cerera romană. O jună fată joacă cu spice în mână, mai cu seamă prin mirişti la apropierea secerişului”. Alte referiri ale specialiștilor vorbesc de asemenea despre acest obicei ca fiind o rămășiță a practicilor antice prin care zeităţile protectoare ale recoltelor erau solicitate să apere lanurile.

„În ziua aceasta însuşi soarele se odihneşte, fiind mai strălucitor ca oricând”

Drăgaica s-a păstrat și s-a practicat, detaliază Claudia Balaș, până la mijlocul secolului trecut, având o importanță deosebită în lumea satului.

„În această zi oamenii nu lucrau. Potrivit credinţei populare, în ziua aceasta însuşi soarele se odihneşte, fiind mai strălucitor ca oricând. Se credea că soarele a obosit pe cer şi trebuie să se odihnească şi ca urmare, cucul încetează să mai cânte, florile îşi pierd mirosul, ziua începe să se micşoreze iar noaptea să „crească””, mai spune etnograful.

Perioada este una specială, foarte apropiată de solstiţiul de vară (21 iunie) care reprezintă „marea răscruce în cursa soarelui”. Este o perioadă care permite, credeau bunicii noștri, comunicarea între cele două lumi, a viilor şi a morţilor, o perioadă încărcată de primejdii, de ameninţarea spiritelor malefice, dar în care se putea și interveni pentru îndreptarea lucrurilor.

„Acum se culeg florile numite drăgaice sau sânziene, care se folosesc pentru vindecarea diferitelor boli, dar şi împotriva moliilor sau ploşniţelor. Florile de drăgaică au şi un rol apotropaic, ferindu-l pe om „de toate relele” şi aducându-i noroc în casă. Tot aceste flori au rol fertilizator pentru grădini şi câmpuri. Însemnătatea magică a sărbătorii ni se dezvăluie şi în credinţa conform căreia acum se fac cu succes „descântece de întors inima”, adică de împăcare a două persoane certate”, mai notează Balaș.

„Atunci când i se nesocoteşte ziua, Drăgaica stârneşte vârtejuri şi vijelii, aduce grindină”

Pentru cei care îi nesocotesc însemnătatea și-i pun la îndoială puterile, Drăgaica, fiinţă fantastică asemănătoare ielelor ce domină Rusaliile, poate „lovi” ca şi acestea, producând îmbolnăvirea celor ce se abat de la normele de conduită îndătinate, mai spune etnograful.

„În credinţa populară se spune că atunci când i se nesocoteşte ziua, Drăgaica stârneşte vârtejuri şi vijelii, aduce grindină, lasă florile fără leac şi miros. Însă foarte important este faptul că sărbătoarea Drăgaicei se ţinea mai ales cu scopul de a apăra holdele, semănăturile, de diferitele calamităţi ale naturii”, completează Balaș.

La începuturi, Drăgaica se desfășura chiar în mijlocul holdelor, iar mai aproape de zilele noastre, în cadrul satului, practicându-se asemeni colindatului și Călușului, mai spune etnograful. Drăgaica se aseamănă Paparudei, fiind practicată exclusiv de fete (spre deosebire de Căluș, rezervat exclusiv băieților). Dacă, însă, paparudele sunt fete „curate”, aflate încă în stare de puritate spirituală (sub 13 ani), cele implicate în obiceiul Drăgaica sunt fecioare la vârsta ce premerge căsătoriei, mai precizează specialistul Muzeului Județean Olt.

„Regina holdelor” era aleasă dintre fetele mai multor sate

Obiceiul de Drăgaică le avea drept protagoniste pe fetele mai multor sate vecine. Acestea o alegeau pe cea mai frumoasă dintre ele drept „Regina holdelor”.

„Îmbrăcate strălucitor şi purtând diferite podoabe, fetele se desfăşurau cântând şi dansând şi, uneori, simulând lupte voiniceşti, prin holdele ce dădeau în pârg. Drăgaicele colindau şi satul, erau primite în gospodării, cu credinţa că vor alunga spiritele rele. În mentalitatea arhaică, „regina” reprezenta spiritul grâului. (...) Obiceiul reprezenta un demers magic menit să ajute coacerea, maturizarea în bune condiţii a bobului, pregătind astfel începutul seceratului. (...) În acestă zi, fetele mergeau pe câmp să culeagă flori de sânziene, folosite la ceaiuri şi pentru a vindeca durerile de spate. Tot acum oamenii căutau şi culegeau „iarba fiarelor”, care nu creştea oriunde, înflorea numai în noaptea de Sânziene şi avea puteri miraculoase. Femeile care doreau să aibă copii purtau flori de sânziene la brâu în ziua de Drăgaică, deoarece se credea că acestea aveau rol fertilizator şi apotropaic, ferindu-le de rele”, mai dezvăluie etnograful Claudia Balaș.

Din recuzita fetelor făcea parte un steag împodobit cu basmale colorate, usturoi, spice de grâu, asemănător steagului purtat de călușari. Steagul era realizat, ca și cel al călușarilor, dintr-o prăjină de 2–3m căreia i se atașa la vârf o cruce de lemn.

„Pe steag, în vârf, se legau usturoi și flori de drăgaică, iar pe brațele crucii se agățau mărgele, brățări, multe tichiuțe și hăinuțe de copii. Când jucau Drăgaicele, mamele le dădeau diferite piese de îmbrăcăminte ale copiilor să le pună pe steag și să le joace. (...) În unele sate, participantele purtau câte o coasă sau o secere, amănunt important pentru descifrarea funcției rito- magice a dansului. Apariția coasei nu poate avea altă semnificație în acest străvechi obicei decât secerarea (omorârea) plantelor care și-au împlinit menirea parcurgând drumul de la sămânța semănată la sămânța recoltată. De aici până la reprezentarea morții cu coasa în spate cu care seceră neâncetat viețile omenești este numai un pas. Moartea cu coasa este simbolul introducerii omului în marele ritm al naturii: omul este o sămânță care germinează, crește, se înmulțește și moare”, explică Balaș.

Acest obicei complex era, în secolul trecut, cunoscut în toate satele din Olt, potrivit chestionarului lansat de istoricul Nicolae Densușianu, mai spune Balaș. S-a practicat însă din ce în ce mai rar începând din a doua jumătate a secolului al XX-lea, cu timpul dispărând.

„Manifestările cultice, de cinstire a zeiţei agrare, au devenit ocazii de întâlnire şi de cunoaştere a tinerilor în vederea căsătoriei şi, apoi, vestite târguri şi bâlciuri de Drăgaică. În judeţul Olt, bâlciul Drăgaicei se mai organizează astăzi într-o singură localitate, Ipoteşti, comună din apropierea Slatinei, în data de 24 iunie, participând şi locuitorii din satele vecine”, a conchis Claudia Balaș.