O femeie de 35 ani, din Olt, a dispărut cu două zile în urmă. Ce știu polițiștii
0O femeie în vârstă de 35 ani ar fi plecat, cu două zile în urmă, de acasă, dând drept destinație o adresă la care nu a mai ajuns. Soțul acesteia a anunțat poliția după două zile.
Femeia și-ar fi anunțat partenerul de viață că va merge în vizită la mama sa, în județul Prahova. La plecare ar fi luat și o sumă importantă de bani, aspect de care soțul său știa. Doar că femeia nu a mai ajuns la adresa indicată, soțul, îngrijorat, le-a spus acesta polițiștilor, anunțându-i dispariția.
„La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii Postului de Poliție Gostavățu au fost sesizați, prin plângere scrisă, de către un bărbat, în vârstă de 45 de ani, cu privire la faptul că, la data de 22 mai anul curent, numita BĂNICĂ MIHAELA LILIANA, în vârstă de 35 de ani, din comuna Gostavățu, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt.
Semnalmentele femeii sunt următoarele: înălţime 1,55 metri, greutate 45 de kilograme, ochi albaștri, păr șaten, lung și drept, iar ca semne particulare are o cicatrice la brațul drept.
„La momentul plecării, femeia purta blugi de culoare albastră, bluză în dungi alb-albastre, vestă de culoare gri camuflaj, iar în picioare purta adidași de culoare albă.
Cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea femeii sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112”, este apelul polițiștii.
Conform anumitor date, femeia nu ar fi la prima plecare de la domiciliu, însă de obicei revenea într-un interval scurt de timp.