Luptă pentru unele posturi, zero candidați pentru altele. Cum arată concursul directorilor de școli din Olt | adevarul.ro

Luptă pentru unele posturi, zero candidați pentru altele. Cum arată concursul directorilor de școli din Olt

Publicat:
0
1 live

Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școlile din Olt a trecut de etapa verificării dosarelor, cu un singur candidat respins în urma evaluării finale. În schimb, pentru 20 dintre cele 171 de funcții scoase la concurs nu s-a înscris nimeni, iar în alte 29 de cazuri competiția se va da între doi sau trei candidați.

cladire_isnpectorat_scolar_județean_olt
Inspectoratul Școlar Județen Olt a scos la concus 173 de posturi Foto: Alina Mitran

În județul Olt, cel puțin 20 de școli pentru care s-au vacantat posturile de director/director adjunct nu vor avea director cu concurs. În etapa de analiză a dosarelor, care s-a încheiat vineri, 9 octombrie 2026, când s-au afișat rezultatele finale, un singur dosar a fost respins. În lista inițială, afișată cu două zile înainte, existau 46 de dosare respinse, candidații reușind între timp să clarifice aspectele care au determinate inițial invalidarea.

În cazul dosarului respins, comisia a invocat, potrivit listei de pe site-ul IȘJ Olt, următoarele: „În cazul candidatului sunt incidente prevederile art. 3 alin 8 din Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, coroborate cu dispozițiile art. 168 alin 7 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 15 alin 1 lit i) din Metodologia mai sus menționată!”.

Art. 3 alin. (8) din Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, la care se face referire, prevede: „Nu pot ocupa funcțiile de director sau de director adjunct persoanele aflate în situațiile menționate la art. 168 din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare.”

Art. 168 alin. (7) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede, la rândul său: „Nu poate ocupa/exercita o funcție didactică de predare, de îndrumare și control, didactică auxiliară, administrativă sau orice activitate didactică sau de conducere în sistemul de învățământ preuniversitar persoana care a fost condamnată penal definitiv pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni contra vieții, integrității corporale sau sănătății, contra libertății persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărțuire, trafic de minori, proxenetism, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, luare și dare de mită, trafic de influență, fals și uz de fals, furt calificat, pentru care nu a intervenit reabilitarea”, iar art. 15 alin. (1) lit. i) din aceeași Metodologie prevede face referire la următorul document: „cazier judiciar din care să reiasă că nu are antecedente penale”.

Ultima mențiune se referă la documentul care trebuia depus la dosarul de concurs. Cum dintre cei 171 de candidați care au depus dosare în Olt doar câțiva au acceptat, în primă fază, să candideze fără anonimizarea datelor, din lista finală și aceste nume lipsind, numele candidatului respins nu este public.

20 de funcții pentru care nu s-a înscris nimeni

Datele finale cu privire la candidații înscriși în cursă arată că nu s-au înscris candidați pentru 20 din cele 171 de funcții scoase la concurs în județul Olt, a precizat, pentru „Adevărul”, președintele comisiei de concurs, Marius Bălașa.

Pentru 23 de funcții, în schimb, candidează câte doi candidați, iar pentru alte șase candidează câte trei candidați.

Din 171 de dosare depuse, 170 au fost validate și unul rămâne respins. Doi dintre candidați, deși s-au înscris în Olt, fiind profesori titulari în județul Olt, concurează pentru posturi din București și, respectiv Vâlcea.

„Acești candidați, care sunt titulari în Olt, și s-au înscris pentru un alt județ, au posibilitatea să susțină probele scrise în județul unde s-au înscris sau în județul unde se află unitatea școlară pentru care candidează. Dintre cei doi candidați, unul dorește ca probele scrise să le susțină la București, cel care s-a înscris pentru București, iar cel care s-a înscris pentru o unitate de învățământ din județul Vâlcea susține probele în Olt, iar proba de interviu în Vâlcea”, a precizat Bălașa.

Potrivit datelor inițiale prezentate de Ministerul Educației, înaintea etapei de remediere a eventualelor erori constatate,  în toată țara au fost depuse 7.053 de dosare de înscriere la concurs, fiind exprimate peste 8.500 de opțiuni pentru cele 7.819 posturi scoase la concurs (5.309 posturi vacante de director și 2.510 posturi vacante de director adjunct).

Raportat la numărul de funcții vacante, cele mai multe opțiuni au fost exprimate în județele Mehedinți (172%), Dolj (165%), Gorj (151%), a informat ministerul.

Top articole

Partenerii noștri