Izaura Bercea, internată din nou de urgenţă la Spitalul Judeţean Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiica interlopului Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondialu’, originar din oraşul Drăgăneşti-Olt, a ajuns pentru a doua oară la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina la finele săptămânii care tocmai s-a încheiat. Izaura Anghel a mai fost internată de urgenţă la aceeaşi unitate sanitară la finele lunii iunie, cu probleme cauzate de faptul că este însărcinată.

Fata lui Bercea a fost adusă cu dureri acute la finele săptămânii trecute şi, de atunci, se află sub supraveghere medicală la etajul şapte al Blocului Maternal din cadrul Spitalului Judeţean din Slatina. Medicii au stabilizat-o, dar au decis să o ţină sub observaţie pentru următoarele zile, mai ales că se apropie termenul la care trebuie să nască.

“Pacienta a fost stabilizată şi este internată în stare conştientă. Ea este însărcinată în 37 de săptămâni, adică în două săptămâni ar trebui să nască. A ajuns la spital cu ameninţare de naştere prematură pentru tratament conservator al sarcinii şi identificarea tratamentului medicamentos adecvat. Starea ei şi a fătului este,a cum, una stabilă”, a declarat dr. Andrei Iordache, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

Oficialul citat a precizat că, cel mai probabil, Izaura Anghel va fi externată la începutul noii săptămâni, urmând să revină spre finele acesteia pentru a fi internată în vederea naşterii.  Ea mai ajuns la aceeaşi unitate sanitară cu probleme cauzate de sarcină la finele lunii iunie a.c., când, după ce a fost stabilizată, a fost externată.

Fiica interlopului este însărcinată în aproape nouă luni, fiind concubina lui Marius Constantin, aflat după gratii în urma unui flagrant al DNA Constanţa organizat la finele lunii mai a.c.

Reamintim că fiica lui Bercea Mondialu’ este acuzată, alături de concubinul ei, Marius Constantin, în dosarul menţionat mai sus în legătură cu Mircea Băsescu, fratele preşedintelui statului, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj cu circumstanţe agravante, şi se află sub control judiciar la domiciliu, având interdicţie de a părăsi ţara. Alături de cea, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa a mai trimis în judecată, pe data de 23 iunie a.c., mai multe persoane ale familiei interlopului, respectiv: Marius Constantin – aflat deja în stare de arest preventiv, acuzat de săvârşirea infracţiunii de şantaj cu circumstanţe agravante în stare de recidivă; Grinică Ion Anghel – minor, 17 ani, frate cu Izaura Anghel, aflat sub control judiciar, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de şantaj cu circumstanţe agravante; Florin Anghel (poreclă: Ambasador) – deja încarcerat pentru executarea unei pedepse dispusă în aceeaşi cauză alături de tatăl său, Bercea Mondial), este frate cu Izaura şi Grinică-Ion Anghel, fiind acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă; Fănica Anghel (alias Stela) – soţia lui Bercea Mondial, deja încarcerată în acelaşi dosar cu soţul ei şi condamnată la un an închisoare cu executare pentru instigare la mărturie mincinoasă şi mărturie mincinoasă, este acum acuzată de săvârşirea infracţiunii de şantaj.
 

Vă mai recomandăm:

Izaura Bercea, internată de urgenţă la Spitalul Judeţean Slatina

VIDEO  Izaura Bercea, după arestarea lui Mircea Băsescu: “Nu se ajungea aicea dacă nu ne făcea flagrantu’!”

VIDEO Ginerele lui Bercea Mondial, săltat de DNA pentru şantaj. Soţia lui, fiica lui Bercea, avertizează pe Traian Băsescu: “Să-i spună lu’ frate-su ca să nu-mi aresteze bărbatul, atât spun!”

Familia lui Bercea Mondial, decimată de DNA: cinci membri ai clanului, trimişi în judecată pentru şantaj

Toate păcatele lui Bercea Mondialu’. Cum a ajuns un interlop din Olt să facă avere, să aibă la mână politicieni şi să provoace scandalul cu familia Băsescu

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite