Inundaţie într-un apartament din Slatina de la o centrală termică defectă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O defecţiune apărută la o centrală termică dintr-un apartament din municipiul Slatina a provocat o inundaţie, incidentul fiind semnalat de către proprietarul unui magazin aflat sub locuinţa cu pricina. Incidentul s-a produs luni dimineaţă şi a fost rezolvat de către pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt.

Incidentul a fost anunţat în jurul orelor 10.30, acesta fiind semnalat la un bloc cu patru etaje de pe strada Ecaterina Teodoroiu. La faţa locului au apărut forţele de intervenţie aparţinând Detaşamentului de pompieri Slatina al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt. Pompierii militari au forţat uşa apartamentului unde se manifesta inundaţia, locuinţa fiind amplasată la etajul 1 al unui bloc.

Pompierii militari s-au deplasat la locul incidentului cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. La momentul sosirii acestora, inundaţia se manifesta în balconul apartamentului, precum şi într-una dintre camerele de locuit. Mai precis, centrala termică a locuinţei era amplasată în balcon, fapt ce a limitat producerea de pagube însemnate. În plus, balconul era prevăzut cu o gură de scurgere a apelor. Astfel, apa acumulată de la centrala termică s-a scurs parţial, pe acoperişul unui spaţiu comercial aflat sub apartamentul cu pricina.

“Ca urmare a acumulării de apă provocată de o defecţiune la centrala termică, a fost afectat parchetul dintr-o cameră de locuit a apartamentului, precum şi tavanul unui spaţiu comercial situat la parterul blocului de locuinţe respectiv. De asemenea, au fost avariate şi o serie de obiecte de mobilier aflate în locuinţa unde a avut loc inundaţia”, a precizat lt. Cornel Gogolan.

Oficialul ISU Olt a mai afirmat că proprietarul apartamentului nu era acasă la momentul manifestării inundaţiei.
 

Mai puteţi citi:

Două familii din judeţul Olt, sărăcite de incendii

Record incendiar absolut în judeţul Olt: Peste 100 de hectare mistuite de flăcări în câteva ore

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite