Drama mamei care luptă să-şi salveze fetiţa de 13 ani bolnavă de cancer: „N-am lacrimi să mai plâng!“

Gina Vlad este o mamă disperată din Slatina, judeţul Olt, care şi-a luat copila de 13 ani grav bolnavă şi a zburat în Italia cu trei zile înainte de Paşte, în speranţa unui tratament salvator. Cu 1.500 de euro în buzunar, oferiţi în parte de o fundaţie din Constanţa, a început deja investigaţiile, dar sunt obligate să se mute din hotel în hotel.

Povestea mamei capabile să încerce imposibilul pentru ca fiica ei să mai învingă tumora care i-a invadat trupul este copleşitoare. Are doi copii şi, până în decembrie 2014, a dus o viaţă normală, cu suişuri şi coborâşuri. Fetiţa, Violeta, s-a născut în 2003.

A venit, şapte ani mai târziu, şi frăţiorul, iar bucuria i-a fost pentru prima dată, mamei, serios umbrită. La doar câteva zile de la naşterea băiatului, Gina suferea un anevrism şi o intervenţie neurochirurgicală cu şanse minime de supravieţuire. S-a recuperat miraculos, trecând în timp şi peste depresia care a urmat respectivei intervenţii.

Patru ani mai târziu avea să se întâmple un eveniment mult mai greu de dus pentru orice mamă: diagnosticul de nefroblastom, stadiul I, pe care medicii i-l puneau fiicei sale, după ce o viroză banală o căpătuise cu o tuse care nu se mai potolea cu nimic, evoluând în anumite episoade până la apnee.

„La început, s-a manifestat ca o răceală banală. Am tratat-o, la indicaţile medicului, cu antibiotic, din septembrie până în decembrie, însă rămăsese cu o tuse de care nu scăpam nicicum. Între timp, începuse să slăbească. În cele din urmă, la investigaţii mai amănunţite, radiografie pulmonară, ecografie şi computer tomograf, ni s-a spus că e vorba de o tumoră, nefroblastom, şi ne-au întrebat unde vrem să plecăm, Craiova sau Bucureşti. Am plecat la Bucureşti“ a povestit Gina Vlad.

Diagnosticul s-a confirmat în decembrie 2014 la Bucureşti, când a şi fost operată, în 15 decembrie. Au urmat, în 2015, 18 cure de citostatice şi rezultatele erau îmbucurătoare încă din august. Şi în decembrie anul trecut familiei i s-a spus că totul decurge bine, pentru ca în martie anul acesta, la control, să se constate că tumora a recidivat. În urma primei operaţii, din 2014, i s-a îndepărtat un rinichi, celălalt funcţionând, la acest moment, defectuos. Violeta nu poate suferi nici transplant, starea de sănătate, deocamdată, nu permite.

„N-am lacrimi să mai plâng!“

Pe 4 aprilie 2016 se decide şi se efectuează o nouă intervenţie chirurgicală: „excizie parţială tumoră loja renală stângă“. Tumora recidivantă i-a afectat pancreasul, splina şi aorta renală dreaptă, la ultima intervenţie reuşindu-se doar îndepărtarea parţială. S-a ajuns deja în stadiul III, imediat postoperator fiind începută chimoterapia. Părinţilor li s-a transmis că există aparatură şi pentru radioterapie, dar că nu este adecvată tratării copiilor. Tratamentul se poate face în România la o clinică privată, însă tot în faza de început, oarecum experimental.

După o primă cură de chimioterapie, mama, care între timp transmisese unei familii - confruntată cu o problemă asemănătoare, cu care împărţite în Bucureşti o boxă de spital, între timp plecată în Italia pentru tratament - documentaţia copilei, primeşte vestea că o clinică din Italia a oferit un răspuns afirmativ la apelul său disperat de a urma tratament de specialitate la un alt standard. „Acolo avem speranţe să facem şi chimioterapie şi radioterapie, pe când aici radioterapia se realizează oarecum experimental la copii. Sincer, aveam de ales între acest tratament care acum se încearcă şi şansa unui tratament care în Italia se realizează de mult timp“.

S-a hotărât imediat, s-a realizat programarea, iar cu trei zile înainte de Paşte mama şi fiica erau în avion, în drum spre tratamentul care speră să le schimbe viaţa.

Mama se arată liniştită şi încrezătoare. În realitate, recunoaşte că a ajuns la capătul puterilor. „Nu mai am lacrimi să plâng, pur şi simplu!“, mărturiseşte.

„Sincer, înainte n-aş fi cerut ajutorul nimănui! Acum aş face orice să-mi văd copilul bine, sănătos!“

În timpul scurs de la cumplitul diagnostic au întâlnit oameni extraordinari, dar au trecut şi prin momente care au dus familia la disperare. Spitalul Marie Curie a suportat mare parte din tratament, însă au fost şi momente în care familia Vlad a fost obligată să susţină financiar un anumit medicament, indicat de medic şi nesuportat o perioadă din fondurile spitalului. O alimentaţie adecvată, drumuri Slatina – Bucureşti pentru controale, fel de fel de alte cheltuieli medicale, toate suportate dintr-un buget al unei familii care nu-şi permite să rateze o zi de lucru, pentru că se simte în portofel.

Vestea că tumora a recidivat i-a lovit crunt pe părinţi

Necazul este că s-a ajuns de multă vreme la fundul sacului, prietenii au fost la rândul lor generoşi cât au putut, dar acum se găsesc într-o situaţie limită. „Am amanetat tot ce-am putut, am vrut să gajăm apartamentul, să mai obţinem nişte bani, n-am reuşit. Stăm prost, eu nu mai lucrez, soţul meu a lucrat în străinătate o vreme, a venit, a lucrat în particular, iar acum, pentru că noi suntem mai mult prin spitale, a fost obligat să-l îngrijească pe cel mic.

Tatăl meu a fost, la rândul lui, diagnosticat cu o tumoră care a migrat spre plămâni, mama mea şi-a concentrat eforturile să-l îngrijească. Venitul nostru sigur este de 1.300 de lei, pensia Violetei şi alocaţia lor. Sincer, înainte n-aş fi cerut ajutorul nimănui! Acum aş face orice să-mi văd copilul bine, sănătos!“, spune simplu, dar convinsă că poate merge până la capăt,  învingătoare, Gina Vlad.

„Mi-a spus că nu-i e frică de moarte, îi e frică doar că va fi singură acolo!“

Violeta, o adolescentă în toată puterea cuvântului, elevă acum în clasa a VII-a, a trecut la rândul său prin momente grele. A pierdut, în perioada de debut a bolii, accelerat în greutate, a ajuns la 30 de kilograme, de la peste 50, după care a câştigat brusc alte câteva zeci de kilograme. A mers la şcoală între cure de chimioterapie şi a avut speranţa că toată prima jumătate a anului 2015 a fost doar un vis urât. Acum este la curent cu tot ce se întâmplă, ştie diagnosticul, ştie, oricât de greu pare de crezut, unde se poate ajunge în cel mai rău caz.

„Vorbesc cu ea şi ştii ce-mi spune? Îmi spune că nu se teme de moarte, dar îi e teamă să nu fie singură acolo, se-ntreabă ce va face neştiind pe nimeni!“, rosteşte Gina Vlad, moment în care, mai ales dacă te pui pentru câteva secunde în locul acestei mame, rămâi fără glas, fără gesturi, îţi fuge pământul de sub picioare.

O aventură în necunoscut

Gina Vlad a plecat din România conştientă că va fi greu. Cu banii de drum şi încă ceva pentru cheltuieli de început, dar cu speranţe mari. „Avem aceşti 1.500 de euro, ne-a ajutat mult fundaţia «Dăruieşte aripi», dar foarte probabil va fi doar un început. Le mulţumim, ne-au dat avântul, cum se spune!“, mai rostea mama în preziua plecării spre Italia.

Violeta s-a bucurat de primul zbor cu avionul FOTO Facebook/Gina Vlad

Între timp au ajuns. Primul lor zbor cu avionul, împărtăşit cu rudele şi prietenii pe Facebook. Greul însă deja a început. „Nu avem unde sta. Până acum am stat din hotel în hotel.“, transmite mama, succint,  pe Facebook. Important este însă că există speranţe reale. „Speranţe sunt. Mai trebuie să facă două operaţii în alt oraş, Bolognia. Chimioterapia şi radioterapia o face la Roma. Operaţiile trebuie să le plătim pe loc, iar o parte din chimio şi din radioterapie le plătim la CAS,  pentru că e venită pe cardul european. Deja am plătit o parte din investigaţii,  pentru că nu au intrat pe cardul european“, mai spune mama.

Acasă, prietenii şi cunoscuţii ştiu zbuciumul familiei Vlad, însă cu toată decenţa, cu toată dorinţa de a-şi duce singuri crucea, cei doi părinţi recunosc acum că au nevoie de ajutorul semenilor, sub orice formă, chiar şi al acelora care înţeleg prin ce trec fără să-i fi cunoscut. Deşi până acum n-au făcut-o, Gina Vlad a hotărât să anunţe că la Banca Transilvania au un cont în care cei care pot ajuta sunt rugaţi să depună sume cât de mici. Contul este deschis pe numele Vlad Gina Mihaela, în lei – RO37BTRLRONCRT0284328301.