Detaliile cazului de răpire de la Corabia. Fata făcea munci casnice pentru un ban în plus. „Împlinise 15 ani cu o zi înainte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adolescenta provine dintr-o familie săracă şi era nevoită să muncească pentru a câştiga banii necesari traiului FOTO: arhiva
Adolescenta provine dintr-o familie săracă şi era nevoită să muncească pentru a câştiga banii necesari traiului FOTO: arhiva

O fată în vârstă de 15 ani a fost sechestrată şi violată de un bărbat de 50 ani, chiar vecinul său, în casa căruia a mers pentru a câştiga un ban din acţiuni de curăţenie.

Faptele s-au petrecut la sfârşitul săptămânii trecute. Fata nu se afla pentru prima dată în casa vecinului său, au stabilit anchetatorii. A mai fost şi în trecut, astfel reuşind să câştige un ban în plus făcând curăţenie în casa vecinului, spălând rufe etc. Niciodată nu i s-ar mai fi întâmplat, însă, să i se facă propuneri indecente şi cu atât mai puţin să fie violată, le-a declarat fata anchetatorilor.

„Sunt vecini de scară la acelaşi bloc, persoana vătămată mai mergea în domiciliul lui pentru diverse activităţi contra-cost: îi spăla, îi spăla lenjerie... Activităţi de menaj ocazional şi cunoştinţe şi vecini de scară. S-a dus ca altădată să îi facă activităţi de menaj şi undeva în jurul orelor 24,00 a avut loc infracţiunea de viol. A fost lipsită de libertate, în sensul că a şi asigurat uşa cu sistemul de închidere şi după consumarea raportului sexual uşa a fost deschisă numai la somaţia organelor de poliţie, care au ajuns acolo la sesizarea tatălui persoanei vătămate“, a precizat purtătorul de cuvânt al parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, procuror Lavinia Dorcu, menţionând că  „agresorul are 50 ani, nu are familie, iar fata împlinise 15 ani cu o zi înainte de consumarea faptelor“.

Versiunea iniţială a autorului faptei penale a fost însă alta. La început le-a spus că ar mai fi întreţinut şi în trecut, o singură dată, raporturi sexuale cu minora, raporturi consimţite însă. În faţa judecătorului a negat însă că vreodată s-ar fi atins de fată. Analiza probelor prelevate va face, cu siguranţă, lumină în acest caz. Cert este că pe corpul celor doi sunt urme vizibile ale unei confruntări fizice. 

„Declaraţiile lui sunt contradictorii. Ea spune că nu, el declară că ar mai fi întreţinut o singură dată cu ea raport sexual anterior, la instanţă a revenit şi a spus că n-a întreţinut niciodată raport sexual cu ea şi nici în seara de 31 ianuarie spre 1 februarie. N-a recunoscut. Sunt actele medico-legale din care rezultă că ambii au suferit leziuni - ea s-a apărat şi l-a zgâriat în zona gâtului, iar ea are leziuni la picior şi pe corp şi este şi muşcată de un deget de el în încercarea de a scăpa“,a mai precizat procurorul, explicând că nu s-a putut deocamdată stabili dacă a avut loc raportul sexual, pentru că fata are o deflorare veche. 

„Urmează să se stabilească după ce se vor prelucra probele serologice şi după compararea lor cu obiectele de la locul faptei, respectiv un cearşaf şi un prosop“, a mai spus anchetatorul.

Fata provine dintr-o familie săracă, destrămată. Este crescută de tată, care nu are un loc de muncă stabil. Pe de altă parte, vecinul ar avea, conform declaraţiei sale, statutul de pensionar din motive medicale, suferind de diabet şi având un accident vascular în antecedentele medicale, informaţii deocamdată neprobate cu documente medicale. 

Fapta s-ar fi petrecut la aproximativ trei ore de la momentul la care fata a ajuns în locuinţa bărbatului pentru acţiuni de menaj.

Vă recomandăm şi: UPDATE Răpire la Corabia. Un bărbat a sechestrat şi violat o fată de 15 ani. Erau vecini

Copilă de 12 ani, adusă cu poliţia acasă din casa unui bărbat. Detaliile unui caz alarmant

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite