Concursul cu probleme penale de la Olt. Directorii de școală cu lucrări aranjate rămân în funcții

0
Publicat:

Cazul „aranjării” concursului pentru posturile vacante de director/director adjunct de școală din Olt care face în prezent obiectul unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina este încă departe de a fi elucidat.

Inspectoratul Școlar Județean Olt a organizat concursul cu probleme penale FOTO Alina Mitran
Inspectoratul Școlar Județean Olt a organizat concursul cu probleme penale FOTO Alina Mitran

Este vorba de sesiunea de concurs organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Olt în perioada ianuarie - aprilie 2022 pentru ocuparea a 58 posturi vacante. Posturile au rămas neocupate în prima sesiune de concurs, derulată în toamna anului 2021, iar pentru unele dintre ele concurența a fost acerbă. Candidații au avut de trecut, după validarea dosarelor, două probe: proba scrisă, sub forma unui test grilă, respectiv interviul. Pentru a ajunge la interviu, condiția era aceea de a obține cel puțin nota 7 la proba scrisă, nota finală fiind media notelor de la cele două probe.

Cum s-a ajuns la probleme penale

Primele discuții despre anumite încălcări ale regulamentului de concurs și chiar probleme penale au apărut la scurt timp. „Bârfele” s-au transformat însă în sesizări atunci când pentru același post au existat mai mulți candidați. Astfel, către Ministerul Educației au pornit diverse memorii, la scurt timp de la definitivarea concursului și numirea pe post a câștigătorilor fiind anunțat un prim control din partea superiorilor.

S-a dispus la acel moment ca toate lucrările scrise evaluate cu note peste 7 să fie transmise Ministerului Educației în vederea unei verificări. Lucrările au fost transmise în format electronic. În urma verificării, s-a constatat că un candidat avea în mod real un punctaj sub 7, deși pe borderou nota acestuia era de „trecere”. În acest caz s-a dispus „intrarea în legalitate”, directorului proaspăt pus în funcție după concurs fiindu-i retrasă numirea.

Candidatul, care a susținut în tot acest timp că acea „greșeală” care i-a permis să ajungă la interviu nu-i aparține, se află în acest moment în proces cu Inspectoratul Școlar Județean Olt. A fost, de altfel, singurul candidat din concursul cu probleme care a plătit astfel creșterea frauduloasă de punctaj.

11 lucrări care „conțin fragmente/înscrisuri/părți în copii color”

Cel mai probabil, rezultatul verificărilor derulate de Ministerul Educației la Inspectoratul Școlar Județean Olt nu i-a mulțumit pe petenți, astfel că s-a ridicat suspiciunea că o parte dintre lucrările transmise în copie către minister, și pe baza cărora au promovat concursul directorii de școală, au fost falsificate.

Concret, s-a reclamat că, pentru ca punctajul candidaților să fie cel din borderou, anumite părți din lucrări au fost înlocuite cu fragmente în care se regăseau bifate răspunsurile corecte la întrebările din testul-grilă. Următorul control din minister a fost în teren, iar la „locul faptei”, printre lucrările în regulă, s-au descoperit și lucrări care aveau anumite părți înlocuite cu copii color. Toate lucrările cu probleme s-ar afla la acest moment, spun sursele „Adevărul”, la anchetatori.

„În urma verificărilor efectuate cu ocazia acțiunii de control dispusă prin ordinele de serviciu cu nr. 964/DC/26.05.2022 și 968/DC/10.06.2022, membrii echipei de control au stabilit următoarele: nu s-a respectat cadrul legal cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, sesiunea ianuarie-aprilie 2022, din cadrul ISJ Olt. Mai precis, nu au fost respectate prevederile metodologiei aprobate prin ordinul de ministru nr. 4.597/2021, cu modificările și completările ulterioare, în sensul în care Comisia de organizare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din cadrul ISJ Olt nu a respectat prevederile legale privind arhivarea documentelor întocmite și nici corectitudinea și obiectivitatea procesului de evaluare de către membrii comisiei de evaluare.

Echipa de control a identificat 11 (unsprezece) candidați ale căror borderouri de notare conțin fragmente/înscrisuri/părți în copii color, contrar prevederilor legale prevăzute de ordinul de ministru nr. 4.597/2021, cu modificările și completările ulterioare”, precizau reprezentanții Ministerului Educației într-un răspuns transmis la solicitarea „Adevărul”.

Ministerul mai transmitea în același răspuns că IȘJ Olt va trebui să adopte mai multe măsuri. Printre acestea: „Cercetarea disciplinară pentru președintele și membrii Comisiei de evaluare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct” și „aplicarea cu celeritate, de către Consiliului de Administrație al ISJ Olt, a unor măsuri privind intrarea în legalitate a candidaților care au fost identificați cu borderouri de notare neconforme și au fost numiți pe funcția de director/director adjunct, astfel încât să fie respectat cadrul legal în vigoare”.

De ce niciun director nu și-a pierdut postul

Începutul noului an școlar, așteptat cu mari emoții în școlile în care au fost numiți directori candidații cu lucrări scrise despre care există suspiciunea că au fost „aranjate”, nu a adus, însă, nicio schimbare. Din echipa Inspectoratului Școlar Județean Olt au plecat la 1 septembrie 2022 inspectorul școlar general-adjunct Victor Iacobescu (președintele comisiei județene a concursului pentru ocuparea posturilor de director/director adjunct), dar și inspectorul școlar general-adjunct Iustina Marica (membră, în cazul cercetat, în comisia de evaluare de la care au provenit lucrări aranjate). Celor doi le-a expirat delegarea în funcție, ar fi explicația oficială.

Cât despre titularii de lucrări aranjate, care au fost numiți în funcții de director/director adjunct de școală, surse ale „Adevărul” spun că membrii Consiliului de Administrație al IȘJ Olt au discutat concluziile raportului Ministerului Educației, însă au decis să nu intervină devreme ce suspiciunile ridicate fac obiectul unei sesizări penale în baza căreia Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu.

Inspectorul școlar general al IȘJ Olt , prof. Adrian Bărbulete, a răspuns la solicitarea „Adevărul“ că va transmite în câteva zile un punct de vedere oficial pe această temă.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite