Cinci fraţi merg zilnic 5 kilometri pe jos să facă şcoală. Cadoul care i-a luminat viaţa unuia dintre copii: „Când a văzut mingea, nu l-a mai interesat nimic“

Cinci dintre fraţii Bairam merg zi de zi la şcoală, deşi parcurg 5 kilometri pe jos

Casa în care stăteau cu chirie le-a ars în urmă cu ceva vreme, iar acum locuiesc într-un fost saivan. Sunt opt fraţi, cinci deja la şcoală. Părinţii fac eforturi mari să nu absenteze şi să-i poată trimite îmbrăcaţi decent. Un preot le-a sărit în ajutor.

Familia Bairam are 10 membri. Cei doi soţi fac eforturi disperate să-şi crească cei opt copii. Mama îi îngrijeşte, tatăl merge la muncă şi se bucură de fiecare bănuţ pe care are ocazia să-l câştige. Cinci dintre copii sunt elevi la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Caracal, unde sunt înscrişi foarte mulţi elevi de etnie romă. Ce îi diferenţiază pe fraţii Bairam de alţi copii este dorinţa lor de a veni la şcoală, zi de zi.

„Asta m-a impresionat enorm, că ei fac eforturi să vină zilnic, nu absentează, sunt atenţi. Vin 5 kilometri pe jos, locuiesc cumva în câmp. Uneori, când are timp şi când vremea e rea, îi mai aduce tatăl cu căruţa. Dacă nu, cel mare, care este în clasa a V-a, are grijă, de fapt au grijă unul de celălalt“, a povestit învăţătoarea unuia dintre copii, Aron, elev în clasa a III-a.

Luciana Cârstea (23 ani), învăţătoarea lui Aron, care face naveta zilnic, peste 40 de kilometri, de la Slatina, este în primul an de învăţământ şi a fost profund impresionată de situaţia familiei elevului său. S-a văzut în ce condiţii trăiesc atunci când reprezentanţii şcolii au mers pentru înscrierea celui de-al şaselea copil la şcoală, în clasa pregătitoare. „Ştiam că părintele oferă ajutor în astfel de cazuri şi aşa s-a întâmplat“, a mai spus învăţătoarea Luciana Cârstea, care, mişcată de sârguinţa elevului, are grijă să-l ajute în mod special să ajungă la nivelul clasei. „E cuminte, e atent la ore, cere tot timpul – teme, teme -, însă mai are de recuperat. Lucrez diferenţiat cu el, şi în timpul orelor, dar şi când mai avem ocazia la desen, sau la muzică şi mişcare, recuperăm cât se poate“, a mai spus învăţătoarea.

Aron e fascinat, de asemenea, de fotbal, iar în pauze, dacă i se iveşte ocazia, bate mingea cât de mult se poate. Acasă nu putea să-şi exerseze talentul, pentru că singura minge pe care a avut-o a fost una confecţionată din cârpe. „Am înţeles că avea o minge spartă, pe care au găsit-o şi au umplut-o cu cârpe, şi m-am gândit că l-ar bucura una nouă. Când a văzut mingea nu i-a mai trebuit nimic, din tot ce am reuşit să ducem, mingea l-a bucurat cel mai mult. M-am oprit în Caracal şi am cumpărat-o“, a mărturisit preotul Constantin Neacşa, care mişcat de povestea copiilor şi ajutat de „fiii duhovniceşti“ care vin cu daruri la biserica din Parohia Izvoru, la care slujeşte, a reuşit să-i bucure pe toţi membrii familiei, dăruindu-le în Postul Paştelui haine noi pentru toţi, chiar şi pentru părinţi, jucării pentru cei mici şi alimente.

„E impresionant acest efort al lor de a veni zi de zi la şcoală, în situaţia în care sunt, alţii poate că ar fi abandonat. Pentru ei contează orice ajutor, chiar şi laptele şi cornul. La sfârşitul zilei întrebăm prin şcoală dacă a mai rămas şi le oferim acestor copii, care se bucură, îl duc la fraţii mai mici de acasă, pentru că mai sunt trei care încă nu sunt la şcoală“, a mai spus învăţătoarea Luciana Cârstea.