Trei dintre traficanţii de etnobotanice din reţeaua lui "Adi Foto" au fost eliberaţi. Aceştia au primit, în recurs, pedepse cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gruparea a fost destructurată în luna ianuarie a acestui an  FOTO Adevărul
Gruparea a fost destructurată în luna ianuarie a acestui an  FOTO Adevărul

Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunţat miercuri în dosarul traficanţilor de etnobotanice de la Sibiu, dosar aflat la Alba în recurs după ce inculpaţii fuseseră condamnaţi de către Judecătoria Sibiu. Sentinţa este definitivă, iar trei dintre inculpaţi, condamnaţi iniţial la închisoare cu executare, vor fi puşi în libertate.

Curtea de Apel Alba a decis eliberarea a trei dintre inculpaţi, cărora le-a transformat pedepsele de închisoare cu executare primite la Sibiu în închisoare cu suspendare. Este vorba despre Radu Nicolae Tarcea, Darius Andrei Stanciu şi Florin Daniel Cozac. 

În prima instanţă, cea de la Sibiu, toţi cei trei au primit pedepse cu executare.

Astfel, Darius Andrei Stanciu a primit la Sibiu 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere, constituire, aderare sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni şi tot atâta pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. 

Radu Nicolae Tarcea a primit la Sibiu 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere, constituire, aderare sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni şi 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.

Florin Daniel Cozac a primit la Sibiu 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere, constituire, aderare sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni şi 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.

Durata pedepselor primite la Sibiu în cazul fiecăruia dintre cei trei rămâne neschimbată, iar instanţa a fixat în cazul fiecăruia dintre ei câte un termen de încercare. Dacă în aceste termene aceştia mai comit infracţiuni, pedepsele se transformă în închisoare cu executare. La Darius Andrei Stanciu termenul de încercare este de 6 ani, la Radu Nicolae Tarcea de 7 ani iar la Florin Daniel Cozac de 6 ani şi 6 luni.

Pedeapsa lui Adrian Negru, liderul grupării, cunoscut drept "Adi Foto" a rămas neschimbată, respectiv 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere, constituire, aderare sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni şi 3 ani pentru efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare. 

Cea mai mare reţea destructurată la Sibiu

Reţeaua de traficanţi este cea mai mare de acest gen destructurată la Sibiu şi, potrivit anchetatorilor, s-a constituit între 2011 şi 2013, dealerii fiind iniţial în atenţia oamenilor legii pentru că aveau preocupări pe linia traficului de droguri. În urma cercetărilor iniţiale, unul dintre magazinele de vise din Sibiu, cel de pe strada George Coşbuc, s-a închis, însă a fost deschis un altul, pe strada Calea Dumbrăvii. 

În cadrul cercetărilor anchetatorii au stabilit că deşi magazinul nu funcţiona în mod legal în fiecare noapte în interior se aflau persoane care vindeau etnobotanice contracost, acest lucru fiind de notorietate în rândul consumatorilor din Sibiu. Mai mult, la solicitarea clienţilor fideli etnobotanicele erau livrate şi în locaţii indicate de aceştia. Membrii grupării aveau de asemenea în oraş locaţii prestabilite unde livrau unor consumatori atât din Sibiu cât şi din judeţele limitrofe. 

Etnobotanicele erau vândute elevilor şi studenţilor, la preţuri cuprinse între 5 lei şi 50 de lei pentru un pliculeţ, iar câştigul mediu zilnic al membrilor grupării era de aproximativ 5.000 de lei. Marea majoritate a consumatorilor sunt minori, şi toţi au acte medicale că au fost internaţi în spital cu delir, după consumul de etnobotanice. Mai mult, printre ei sunt consumatori cu tentative de suicid şi doi dintre ei au murit, iar consumul de etnobotanice e posibil să le fi agravat stările care au dus la gesturile suicidale, spun anchetatorii.

Pe 22 martie, cinci dintre cei şase inculpaţi din dosar au fost condamnaţi la închisoare cu executare, Adrian Negru, liderul grupării, primind 4 ani de închisoare. 

Cinci condamnări cu executare, la Sibiu

Dosarul traficanţilor de etnobotanice s-a judecat în primă instanţă la Judecătoria Sibiu, unde cinci din cei 6 inculpaţi au primit condamnări la închisoare cu executare. Pe lângă Adrian Negru, liderul grupării, şi cei trei tineri eliberaţi miercuri, respectiv Darius Andrei Stanciu, Radu Nicolae Tarcea şi Florin Daniel Cozac a mai fost condamnat la închisoare cu executare şi David Corneliu Banea, care  a primit 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere, constituire, aderare sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni şi tot 3 pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. De asemenea, acesta fiind eliberat condiţionat va executa şi restul de 3 ani din pedeapsa primită într-un alt dosar, pentru punerea la dispoziţie a unui local/locuinţe pentru consum de droguri.

Ultimul dintre inculpaţi, Adrian Goronea, a primit 2 ani la Sibiu închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, fiind singurul în cazul căruia condamnarea ete cu suspendare. 

Ofiţer de la Crimă Organizată din Sibiu, condamnat pentru că a sprijinit reţeaua lui "Adi Foto"

Destructurarea reţelei de traficanţi de etnobotanice de la Sibiu a adus şi o altă condamnare, într-un dosar separat. Este vorba despre dosarul în care Alexandru Tancou, ofiţer în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu, a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare de către Curtea de Apel Alba Iulia pentru că i-ar fi ajutat pe traficanţii de etnobotanice, infracţiunile reţinute în sarcina lui fiind de sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni, favorizarea infractorului şi omisiunea sesizării organelor judiciare.

Potrivit motivării instanţei, Tancou i-ar fi anunţat pe traficanţii de etnobotanice de percheziţii, nu ar fi predat etnobotanice confiscate de la unul din membrii grupării de un echipaj de jandarmi şi ar fi primit lunar câte 2.500 de lei pentru "serviciile" sale, potrivit declaraţiilor lui Adrian Negru.

Sentinţa în cazul lui Tancou nu este definitivă, fiind atacată cu recurs. Dosarul se judecă acum la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Vă mai recomandăm: 

EXCLUSIV Un profesor din Sibiu primeşte gradaţie de merit, deşi are o condamnare definitivă pentru infracţiuni de corupţie

EXCLUSIV Detalii despre cum ar fi ajutat Alexandru Tancou, ofiţer la Crimă Organizată, gruparea traficanţilor de etnobotanice de la Sibiu

EXCLUSIV Dosarul cămătăriei de la Sibiu: Apartament pierdut pentru un împrumut de 2.000 de euro, terenuri pierdute valorând peste 400.000 de euro

EXCLUSIV Fostul şef al SRI Sibiu a dat Poliţia în judecată, după ce ar fi fost prins de oamenii legii băut la volan

EXCLUSIV Comisarul şef Răzvan Prislopeanu, din cadrul Poliţiei Sibiu, s-a urcat rupt de beat la volan şi a băgat un om în spital

EXCLUSIV Un subofiţer de la Crimă Organizată din Sibiu a fost arestat preventiv pentru că ar fi favorizat inculpaţi în dosarul reţelei de traficanţi de etnobotanice de la Sibiu

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite