Prezenţa unui urs a fost semnalată la marginea municipiului Sibiu, pentru a doua zi consecutiv

0
Publicat:

Mai multe echipaje de poliţişti, jandarmi şi de la Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă din Primăria Sibiu caută joi, de mai multe ore ore, un urs care a fost văzut prima dată în zona cartierului Magnolia, iar ulterior în apropierea Aeroportului Internaţional de la marginea oraşului, după ce în urmă cu o zi fusese zărit în cartierul Ştrand.

FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

"În aceasta noapte, în jurul orei 23,00 a fost semnalată prezenta unui urs in zona cartierului Magnolia. O echipă formata din echipaje ale IPJ, Jandarmeriei şi Poliţiei Locale au patrulat zona pe parcursul întregii nopţi, fără a-l identifica. La ora 5,50 în această dimineaţă ursul a fost identificat in zona detaşamentului pentru pompieri de lângă aeroport. În prezent, iî teren se află echipe ale IPJ, Jandarmeriei, Poliţiei Locale şi Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă a Primăriei, împreună cu un medic veterinar contractat de Primărie pentru astfel de situaţii şi şefului Fondului Cinegetic", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore.

Potrivit sursei citate, "se încearcă tranchilizarea ursului pentru capturare" .

În 2016, în municipiul Sibiu a fost împuşcat un urs care ajunsese pe străzile oraşului. În urma acestui scandal, şeful IPJ Sibiu a fost înlocuit din funcţie, iar şeful Poliţiei Municipiului Sibiu a demisionat, având loc proteste faţă de uciderea ursului atât în Sibiu, cât şi în Cluj.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite