Mită pentru permise, buletine și înmatriculări la serviciile din cadrul Prefecturii Sibiu. Procurorii cer arestarea a cinci polițiști. 170 de fapte penale investigate
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cer arestarea preventivă a șase persoane, între care cinci agenți de poliție din cadrul serviciilor de Înmatriculări și Evidența Persoanelor din cadrul Prefecturii Sibiu, într-un dosar care vizează peste 170 de fapte de trafic de influență, luare de mită, dare de mită și cumpărare de influență.

Anchetatorii susțin că în centrul rețelei s-ar fi aflat un bărbat de 57 de ani, care ar fi pretins bani de la persoane interesate să obțină mai rapid documente sau să promoveze examenul auto, potrivit News.ro.
Potrivit procurorilor, între iunie 2025 și octombrie 2026, acesta „a pretins şi, uneori, a primit diferite sume de bani, cuprinse între 100 de lei şi 1.500 de euro, cu titlu de preţ al influenţei”, promițând că va interveni pe lângă polițiști din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și ai Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor.
Conform anchetei, intermediarul le-ar fi promis clienților că îi poate determina pe funcționarii vizați „să procedeze la emiterea cu celeritate a certificatelor de înmatriculare ale unor autovehicule sau a cărţilor de identitate emise unor persoane ori să dispună acordarea calificativului «Admis» cu prilejul susţinerii probei practice a examenului de dobândire a permisului de conducere”.
Mită pentru permise, buletine și înmatriculări
Procurorii susțin că bărbatul ar fi colaborat în mod repetat cu șapte agenți de poliție din cadrul instituției Prefectului Sibiu.
„Acest făptuitor a realizat pretinderea şi apoi predarea conspirată către acei funcţionari publici cu statut special a unor sume de bani cuprinse între 50 de euro şi 2.000 de euro, primite anterior cu titlu de mită de la mai mulţi mituitori interesaţi de obţinerea permiselor de conducere, a cărţilor de identitate sau a certificatelor de înmatriculare”, au transmis anchetatorii.
În același dosar, procurorii îl acuză pe bărbat și de camătă.
„Fără a fi autorizat, a dat diferite sume de bani cu dobândă mai multor persoane din judeţul Sibiu, observându-se că repetabilitatea acordării acestor împrumuturi cu dobândă denotă o îndeletnicire a făptuitorului”, se arată în comunicatul Parchetului.
Nouă persoane reținute
În urma celor 14 percheziții efectuate miercuri, nouă suspecți au fost reținuți, inclusiv cei șapte agenți de poliție vizați de dosar.
Joi, procurorii au anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva tuturor celor nouă persoane.
„Faţă de bărbatul în vârstă de 57 de ani şi faţă de cinci agenţi de poliţie din cadrul Instituţiei Prefectului – S.P.C.R.P.C.Î.V. Sibiu (între care patru agenţi de poliţie examinatori în cadrul susţinerii probei practice a examenului de dobândire a permisului de conducere) a fost propusă arestarea preventivă”, au precizat procurorii.
În cazul celorlalți trei inculpați a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Propunerea de arestare preventivă urmează să fie analizată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu.




















































