Jurnalişti spanioli, veniţi în România să vadă cum funcţionează restricţiile COVID-19: Ce bine că ne-am vaccinat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Străziile pustii din Piaţa Mare - Sibiu, după ora 22:00, din cauza restricţiilor anti - Covid; Foto Africa Albala pentru „20minutos.es”
Străziile pustii din Piaţa Mare - Sibiu, după ora 22:00, din cauza restricţiilor anti - Covid; Foto Africa Albala pentru „20minutos.es”

Jurnaliştii spanioli de la publicaţia „20 minutos” au venit în ţara noastră zilele trecute să vadă cum funcţionează sistemul de restricţii COVID.

Articolul apărut în presa spaniolă a urmărit să demonstreze cetăţenilor din Pensinsula Iberică beneficiile campaniei de vaccinare împotriva SARS - CoV-2 şi ce se întâmplă în statele în care populaţia a refuzat să se imunizeze.

În contextul în care noile restricţii împotriva COVID-19 lovesc cu virulenţă Europa Centrală şi Europa de Est şi duc la proteste şi chiar la disponibilizări de personal, spaniolii au ales România ca punct de analiză a situaţiei din cauza numărului mare de decese şi al ratei scăzute de vaccinare.

S-au oprit în Sibiu, unde au făcut o incursiune noaptea pe străzile oraşului, după închiderea localurilor şi au fost uimiţi să constate că după ora 22:00 acestea sunt goale şi totul în jur pare sumbru şi complet pustiu. 

Au precizat şi că România nu este singurul stat care a impus restricţiile pentru a încetini răspândirea virusului, amintind de Moscova unde persoanele peste 60 de ani nevaccinate au fost izolate, de Letonia care a interzis accesul în baruri şi la evenimente al persoanelor neimunizate şi chiar de Austria care a adoptat şi ea câteva dintre măsurile restrictive.

Ceea ce se întâmplă în Europa deschide calea spre o dezbatere pe tema eticii şi legalităţii impunerii unor astfel de limitări, sunt de părere spaniolii. 

Jurnaliştii s-au arătat convinşi că la ei, în Spania, nu s-ar putea aplica restricţiile impuse de Guvern în România, împotriva persoanelor nevaccinate, menţionând că autorităţile consultate de publicaţie ar fi părere că acestea sunt „discriminatorii” şi încalcă drepturi fundamentele, precum cel la muncă şi la mobilitate liberă.

„În Spania nu s-ar putea aplica aşa ceva, dar s-ar putea ca autoritatea legală de reglementare din Rusia, Letonia sau România să permită acest lucru”, sună declaraţia preşedintelui Secţiei „Dreptul la sănătate”, din cadrul Baroului din Madrid (ICAM), Juan José Bestard, citat de „20 minutos”. Acesta s-a declarat conştient de faptul că fiecare ţară are propriile reglementări, iar gradul de discriminare depinde de legislaţia fiecărei naţiuni în parte.

Şocat de măsurile luate în alte ţări, directorul Direcţiei de Sănătate din cadrul Institutului Superior de Drepturi şi Economie, Martin Cruz, a mărturisit: „Suntem norocoşi să fim o populaţie care a înţeles că trebuie vaccinată voluntar, cu o rată foarte mare de oameni cu schemă completă de imunizare. Nu cred că vom trece şi noi prin ceea ce se întâmplă în Europa”. Şi chiar dacă a recunoscut că nu este de acord cu măsurile impuse, a menţionat că înţelege că procedura urmăreşte de fapt ca prin imunizare să se scape de problema creată de pandemie. 

Atâta vreme cât în locul certificatului verde sunt acceptate testele PCR sau testul antigen, atunci nu se pune problema de discriminare, a mai fost de părere expertul în Bioetică şi Drept, Juan José Bestard, care a mai amintit şi că cea mai bună soluţie ca oamenii să se vaccineze o reprezintă de fapt educaţia pentru sănătate, care, aşa cum a constatat şi acesta lipseşte, din păcate, peste tot în lume.

Experţii spanioli recunosc însă că totul depinde de legislaţie şi susţin că lucrurile s-ar schimba radical dacă ţările ar adopta o lege pandemică, pentru ca restricţiile impuse celor nevaccinaţi să nu mai fie puse sub semnul întrebării ca fiind neconstituţionale. 

Vă mai recomandăm şi:

Imagini în premieră. „Comoara“ din clopotniţa unui schit secular. Nu oricine poate intra în interior FOTO VIDEO

Premieră românească la Paris. Roata olarului, făcută de un ceramist din Horezu. „O farfurie la noi costa 50 de euro, la alţii - 1.300 de euro“ VIDEO 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite