Ce a păţit o tânără din Sibiu care şi-a dat în judecată fostul iubit pentru a-l obliga să şteargă pozele de pe Facebook, după ce şi-a găsit pe altcineva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina” a fost obligată să achite cheltuielilede judecată, în sumă de 1000 lei. FOTO SHUTTERSTOCK
Alina” a fost obligată să achite cheltuielilede judecată, în sumă de 1000 lei. FOTO SHUTTERSTOCK

O tânără din Sibiu s-a adresat instanţei pentru a-şi obliga fostul iubit să şteargă pozele cu ei, făcute în perioada în care cei doi erau într-o relaţie. Bărbatul, care e cu câţiva ani mai mare decât fosta lui iubită, este un cunoscut interpret de muzică populară din Sibiu.

Alina şi Ioan (pseudonime alese pentru a proteja identitatea celor doi) au format un cuplu în vara anului 2015, relaţia lor destrămându-se către finalul anului, conform publicaţiei Turnul Sfatului.

”Nu s-a mai interesat de pârât sau de contul acestuia de Facebook”, a povestit ”Alina” prin avocat în faţa magistraţilor Judecătoriei Sibiu.

în cursul anului trecut, când ea a intrat într-o nouă relaţie a aflat de faptul că interpretul de muzică populară încă mai păstra pe contul său de Facebook poze de când cei doi formau un cuplu. Tânăra s-a arătat deranjată de publicarea acestor fotografii, de faptul că în unele apare în costum de baie şi a care cerut a fi şterse pentru ca alţii să nu considere că cei doi ar mai fi amorezi, ceea ce, în opinia ei, i-ar aduce un prejudiciu de imagine. 

Tânăra îl acuza pe fostul iubit de rea-credinţă, deoarece acesta – deşi ”notificat” – a refuzat ”sfidător” să şteargă fotografiile cu cei doi, realizate în concediu în alte ţări, la cumpărături sau la diferite petreceri.

Procesul început în toamna anului trecut s-a încheiat în primăvara acestui an. Judecătorul de la Sibiu a dat dreptate fostului iubit, care a arătat că fotografiile nu sunt de natură să afecteze în vreun fel imaginea ”Alinei”. Mai mult, din punct de vedere juridic, eventualul prejudiciu creat în 2015 s-a prescris în termenul general de trei ani.

În hotărârea finală a instanţei a contat şi faptul că, deşi citată, ”Alina” nu s-a prezentat la interogatoriul judecătoresc şi nici nu a justificat acest refuz. ”Alina” a fost obligată să achite cheltuielilede judecată, în sumă de 1000 lei.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite