Internată cu „furia laptelui”, o proaspătă mămică a intrat în șoc toxico-septic și a murit. Ce s-a întâmplat

0
Publicat:

Un caz straniu s-a petrecut la finele săptămânii trecute în Sibiu, unde o lăuză de doar 32 de ani a murit după trei stopuri cardio-respiratorii. Tânăra născuse cu doar o săptămână înainte.

Urgențele Spitalului Clinic Județean Sibiu Foto SCJUS
Urgențele Spitalului Clinic Județean Sibiu Foto SCJUS

Cazul a devenit public în urma unui comunicat de presă emis de reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu. Aici a fost internată după ce cu o zi înainte s-a dus la Maternitate din cauza „furiei laptelui”. A fost trimisă acasă cu o rețetă pentru antibiotic, dar a doua zi a ajuns direct la Urgențe, în stare foarte gravă. 

Operată de urgență, în timpul nopții, starea ei s-a depreciat atât de mult încât a intrat în stop cardio-respirator. Tragedia a avut loc după trei astfel de episoade, pentru că în urma celui de-al treilea nu a mai putut fi salvată.  

I-au cedat toate organele și apoi a făcut de trei ori stop cardio-respirator

„Pacienta în vârstă de 32 de ani, lăuză care a născut în urmă cu o săptămână la altă unitate sanitară, s-a prezentat joi, 4 aprilie, în jurul orei 18,50, la serviciul de urgență al Secției Obstetrică-Ginecologie. Era în stare bună, nu prezenta febră sau semne care să ridice suspiciuni, având sânii angorjați. I s-a prescris o rețetă cu antibiotic, cu indicații de reevaluare, dacă i se schimba starea de sănătate”, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu.

A doua zi însă, proaspăta mămică a ajuns direct la Urgențe: „Pacienta s-a prezentat la SCJU Sibiu încă odată, vineri, 5 aprilie, în jurul orei 19,00, în stare extrem de gravă - cu fenomene clinice de șoc toxico-septic și insuficiență multiplă de organe și sisteme. I s-au făcut investigații și s-a procedat la acordarea tratamentului de specialitate, intervenindu-se și chirurgical”.

Starea tinerei mămici s-a agravat, din păcate, după operație: „În cursul nopții, evoluția a fost nefavorabilă cu accentuarea progresivă a stării de șoc și a insuficienței multiple de organe și sisteme prezentă la internare. Pacienta a făcut trei stopuri cardio-respiratorii, al treilea dintre ele nemaiputând fi resuscitat. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor medicilor, a fost declarat decesul”.

Reprezentanții spitalului au mai menționat și că, în urma acestui caz, Comisia de etică a instituției medicale se va întruni din oficiu, procedură standard în astfel de cazuri deosebite și au transmis condoleanțe familiei îndurerate.

Cum poate fi evitată mastita

Potrivit specialiștilor „furia laptelui”, numită și „angorjarea sânilor”, este un fenomen care se produce, de regulă, în prima săptămână după naștere, deși poate apărea oricând în timpul alăptării, din cauza creșterii producției de lapte. Sânii cresc în dimensiune și devin tari și dureroși. Durerea se poate extinde până la nivelul axilei sau al sternului și poate duce și la creșterea temperaturii organismului. 

Printre cauzele apariției acestui fenomen se numără omiterea unei mese a bebelușului ori faptul că sânul produce mai mult lapte decât este necesar, ori prezența unor implanturi mamare, care pot bloca fluxul de lapte. Dar mai sunt și alte cauze.

În astfel de situațiil se poate ajunge la înfundarea sau blocarea canalelor de lapte și implicit la formarea unor noduli la nivelul sânului, care pot provoca infecții, dacă blocajul nu este îndepărtat cât mai repede sau la mastită când apare infecția. Mastita se tratează cu antibiotice prescrise de către medic, masaj, muls și tratament pentru combaterea febrei asociate.

Pentru a fi prevenite astfel de situații este necesară alăptarea deasă, inclusiv în timpul nopții, evitarea limitării timpului bebelușului la sân, golirea sânului, chiar și prin mulgere, ori de către bebeluș înainte ca acesta să fie atașat la celălalt sân. 

Ancheta morții lăuzei din Sibiu va stabili ce anume a determinat infecția și implicit șocul toxico-septic care a dus în final la decesul acesteia și dacă situația putea fi evitată.  

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite