După Lăcătuş, Gaz Metan Mediaş mai zguduie scaunul unui antrenor. Cârţu nu se simte bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Cluj n-a reuşit să treacă de Gaz Metan Mediaş, scor 1-1, după un meci slab al campionilor, iar zilele lui Sorin Cîrţu pe banca tehnică a ardelenilor par a mai dura doar până în pauza de iarnă. Clujenii au început excelent meciul, dar au fost egalaţi rapid. Apoi, elevii lui Cîrţu s-au chinuit să marcheze golul victoriei, dar au fost incapabili de acest lucru.

CITEŞTE ŞI:

CFR Cluj aliniază cel mai bun 11 în partida cu Gaz Metan Mediaş

Radu Zaharia: "Victoria împotriva Stelei ne obligă"

Pustai: "Suntem o echipă mică şi muncitoare. Trebuie să prestăm un joc bun la Cluj"

Întreaga echipă a medieşenilor a adormit când clujenii au pus mingea la centru pentru a da lovitura de start a partidei. Din cinci pase, campioana „en titre" l-a obligat pe Pleşca să scoată mingea din poartă, în secunda 26. Bjelanovici l-a găsit excelent pe De Zerbi, singur în careu, iar italianul şi-a încălzit glezna fină cu o execuţie fără speranţe pentru goalkeeperul sibienilor.

Bastos s-a făcut de râs

Matematica lui Pustai spunea, însă, că băieţii lui nu au voie să piardă statutul de echipă fruntaşă în partidele din deplasare şi a rămas calm pe bancă. Răspunsul a venit după doar 12 minute, când Eric a executat impecabil o lovitură liberă, mingea fiind uşor atinsă în drumul ei spre plasă şi de Edimar. Cu Sorin Cîrţu un pachet de nervi în tribună, în spatele său, secundul Mircea Irimescu urla pe margine, dar niciun jucător nu dădea semne să-l asculte.

Acelaşi Eric, curtat de marile echipe ale campionatului, l-a întins mai apoi pe Claro cu o execuţie din interiorul careului, fără rezultat pe tabelă.

Cîrţu, înfuriat rău de evoluţia lui Dică, n-a mai rezistat şi l-a introdus pe Bastos în locul lui, cu trei minute înainte de pauză. Mutarea s-a vrut a fi una menită a aduce „culoare" în stereotipiile din atac.

La fel ca şi în startul partidei, clujenii au început în forţă şi partea a doua, Bjelanovici fiind aproape de gol în minutul 46. Piccolo n-a găsit poarta din zece metri, după gafa lui Pleşca, iar Bastos s-a făcut de râs cu două execuţii ratate. În aceste condiţii, Mediaşul, la fel ca-n Ghencea, nu s-a baricadat în propriul teren şi a ieşit la joc. Ocaziile s-au succedat. Mai întâi, Munteanu, apoi Sforzini, dar de marcat n-a mai făcut-o nimeni.

Remiza încinge spiritele din Gruia, iar viitorul lui Sorin Cîrţu la CFR pare mai mult o utopie în acest moment. Din iarnă, şefii se vor orienta foarte probabil către un alt antrenor.

1-1

CFR Cluj: Claro - Tony, Cadu, Piccolo, Edimar (Sforzini 61) - Dică (Bastos 42), Costa, Peralta, Culio - De Zerbi, Bjelanovici (Hora 74). Antrenor: Sorin Cîrţu

Gaz Metan: Pleşca- Hoban (Liţu 90), Trtovac, Lazăr, Buzian - Munteanu (Bozeşan 84), Kubala - Todea, Pârvulescu (Zaharia 57) Dudiţă - Eric. Antrenor: Cristian Pustai

Goluri: De Zerbi 1 / Eric 12

Stadion: „Dr. Constantin

Rădulescu": 6.000

Arbitru: Paul Unimătan

Telex

Culio, ţinta lui Irimescu.
În primele minute ale meciului, cel mai apostrofat om al ardelenilor a fost mijlocaşul Juan Culio, care a greşit o sumedenie de pase. De fiecare dată, secundul Irimescu a urlat la fotbalistul „vişiniu".

Dică a intrat direct la vestiare.
În minutul 42, Cîrţu a decis să-l introducă pe Rafael Bastos, nemulţumit de aportul ofensiv al lui Emil Dică. Supărat, mijlocaşul român a evitat să ia loc pe banca de rezerve
şi a intrat direct la cabine.

Cîrţu, ca un leu în cuşcă.
Suspendat, Sorin Cîrţu a luat loc în tribună, exact în spatele băncii de rezerve a echipei sale. Acesta a urlat în permanenţă la secundul Mircea Irimescu, pentru a-i transmite indicaţiile tactice.

Cel mai rapid gol din acest campionat.
De Zerbi a înscris în secunda 26 a meciului cel mai rapid gol din această ediţie de campionat. După lovitura de start, oaspeţii nu au apucat să atingă mingea, iar Pleşca a fost nevoit să scoată deja balonul din poartă.

„Murinio", din nou la vestiare.
La finalul partidei, preşedintele Iuliu Mureşan nu a mai rezistat în tribuna oficială şi a coborât la pauză la vestiare, pentru a-i admonesta pe jucători. Acesta şi-a făcut un obicei în ultima vreme să intre în vestiar, atunci când nu este mulţumit de jocul echipei.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite