Cum facem cele mai bune gogoşi de casă. Cât timp trebuie frământat aluatul - reţeta care te face să-ţi lase gura apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretul celor mai bune gogoşi de casă, spun gospodinele, nu stă doar în ingredinte, ci mai ales în timpul cât este frământat aluatul.

Angela Truşcă (70 de ani) este renumită printre prieteni şi cunoştinţe pentru gogoşile de casă absolut delicioase pe care le prepară. Secretul, spune femeia, stă în primul rând în frământat, care trebuie făcut până când aluatul se desprinde de pe mâini. 

Pentru o porţie de gogoşi de casă aveţi nevoie de 1 kilogram de făină, 2 ouă, 2 linguri de zahăr, un cub de drojdie, un vârf de cuţit de sare şi apă călduţă cât înghite aluatul. 

Drojdia împreună cu zahărul se dizolvă în puţină apă călduţă. Făina se pune într-un vas mai larg în care să se poată frământa aluatul. În mijlocul vasului cu făină se pun drojdia şi zahărul dizolvate, ouăle şi sarea după care se amestecă adăugând treptat apă călduţă, în cantitate potrivită, astfel încât aluatul să nu fie nici tare nici foarte moale. 

Se frământă până când se desface aluatul de pe mâini şi se lasă la crescut până când cantitatea de aluat se dublează. Se prăjesc într-o tigaie adâncă, plină cu ulei încins. Tigaia este una potrivită dacă gogoşile puse la prăjit nu ating fundul vasului ci „plutesc” în ulei. 

După ce s-au prăjit, gogoşile se scurg iar la final se poate adăuga zahăr pudră, după gust.  

Vă mai recomandăm: 

Cum se prepară la Sibiu ciorba acră de viţel şi tocana de oaie la ceaun. Secretele unor delicatese pentru zile mari

La Răşinari, satul copilăriei lui Emil Cioran, bucătăresele au un fel de mâncare nelipsit de pe masă la toate sărbătorile mari. Felicia Dăncăşiu, renumita bucătăreasă a satului, a explicat pentru “Adevărul” cum se face deliciosul preparat, dar şi cum se pregăteşte renumita tocană de oaie la ceaun a ciobanilor din Mărginimea Sibiului.

Cum facem cea mai bună ciorbă ardelenească de porc. Reţetă recomandată de Bogdan Roman, sibianul care a făcut senzaţie la Masterchef

Dacă aţi ajuns în Ardeal, e imposibil să nu fi gustat delicioasa ciorbă ardelenească de porc, asezonată cu smântână şi servită musai cu un ardei iute. „Adevărul” vă prezintă reţeta deliciosului preparat.

Secretul pâinii perfecte, o reţetă ca la mama acasă. Cum se dospeşte în Ardeal aluatul ideal, fără urmă de aditivi

Pâinea de casă autentică, fără niciun fel de aditivi, poate fi deosebită de preparatele din comerţ pline de E-uri cu ajutorul câtorva trucuri simple, spun brutarii cu experienţă.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite