Accident provocat de un cerb pe o șosea din Sibiu. Unul dintre șoferi a ajuns la spital

0
Publicat:

Întâmplarea s-a produs luni dimineața, 31 octombrie, în apropiere de Copșa Mică, județul Sibiu. O femeie a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar cerbul lovit de mașini a murit.

Ambulanțele din Sibiu au intervenit la mai multe accidente rutiere Foto ISU Sibiu
Ambulanțele din Sibiu au intervenit la mai multe accidente rutiere Foto ISU Sibiu

Incidentul a avut loc pe DN 14B, în afara orașului Copșa Mică. Potrivit cercetărilor, cerbul a pătruns pe carosabil unde s-a ciocnit violent cu două mașini care circulau în direcții opuse.

Unul dintre autoturisme era condus de o șoferiță de 39 de ani din Cisnădie - Sibiu, iar celălalt - de un bărbat de 38 de ani din județul Harghita. Animalul nu a supraviețuit în urma impactului violent cu autovehiculele.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică intervin la un accident rutier produs pe DN 14B, în afara orașului Copșa Mică. Evenimentul a dus la rănirea conducătoarei auto, care a fost transportată la spital conștientă. Animalul a decedat în urma impactului. În zonă se circulă îngreunat”, a menționat purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Sibiu, Elena Welter.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu au precizat că un echipaj SMURD din Copșa Mică a intervenit de urgență pe DN 14B la accidentul rutier cauzat de un animal sălbatic.

Aceștia au menționat și ce s-a întâmplat cu șoferița implicată în accident.

„În urma accidentului, o femeie în vârstă de 39 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral și a fost transportată conștientă la Compartimentul pentru Primiri Urgențe al Spitalului Mediaș”, a adăugat Andreea Ștefan, purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu, despre cazul cu acest cerb omorât de mașini.

Este al doilea accident rutier petrecut luni dimineața, 31 octombrie, pe o șosea din Sibiu. Cu câteva ore înainte, un microbuz cu șase pasageri a ajuns într-o râpă de pe marginea drumului DJ 106. Șoferul urcase băut la volan, după cum avea să se dovedească ulterior, și a pierdut controlul mașinii într-o curbă la dreapta. Șapte persoane au ajuns la spital, dintre care una în stare inconștientă. 

Ambele accidente s-au soldat cu trafic blocat total sau parțial pe drumurile din Sibiu.

O avertizare de cod galben de ceață densă a fost emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru județul Sibiu, luni, 31 octombrie, până la ora 12:00. Printre zecile de localități vizate se aflau și cele în care s-au produs evenimentele rutiere: Șura Mică și Copșa Mică. Meteorologii au anunțat că local se va semnala ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 metri, izolat sub 100 metri.

Sibiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite