Satu Mare: Insula copiilor-tabără de lectură şi agrement la Carei
0Două instituţii de cultură din Carei au pus la punct o tabără de lectură şi agrement pentru copii intitulată „Insula Copiilor“care se va desfăşura în incinta ştrandului termal în perioada 5-30 iulie.
Organizatorii au pregătit o serie de programe pe parcursul zilelor petrecute în ştrand: La poalele Sfinxului, aventuri în Egiptul antic, itinerar cultural, citim poveşti împreună, proiecţie de desene animate, codul bunelor maniere. Deasemenea copii vor învăţa să confecţioneze brăţări, păpuşi de aţă şi să picteze pe piatră. Organizatorii vor defăşura şi o tabără de creaţie „Magia Copilăriei“ iar cei care nu au împlinit trei ani vor putea modela plastilină şi colora.
Acţiunea este o continuare a programului estival organizat de cele două instituţii în anii trecuţi pe balconul Bibliotecii Municipale din Castelul Karolyi, obiectiv aflat în renovare.
Zona din ştrandul termal pusă la dispoziţia copiilor va purta numele „Insula Copiilor“ pe o perioadă de patru săptămâni. Întâlnirea dintre copii şi instructori va avea loc în fiecare zi, de luni până vineri, la ora 8.50, în faţa Ştrandului Termal. Acolo, copii vor fi preluaţi de angajaţi ai instituţiilor şi vor intra gratuit în zona amenajată pentru desfăşurarea programului. Intrarea se va face organizat prin spatele ştrandului, iar copiii vor trebui să aibă asupra lor şi mâncare şi apă pentru ziua în curs. Programul se va încheia la ora 13.00. Copiii nu vor avea acces la bazinele cu apă. Participarea la program este gratuită.























































