Primarul care a construit o pârtie de schi în București, pe locul unei foste gropi de gunoi | adevarul.ro

Primarul care a construit o pârtie de schi în București, pe locul unei foste gropi de gunoi

Publicat:
0
1 live

Puțini bucureșteni știu că, timp de aproape trei decenii, Capitala a avut o pârtie de schi cu nocturnă, cabană în care se vindeau țuică fiartă și ceai și chiar o trambulină de sărituri din lemn. Și mai puțini știu că această „stațiune” a fost amenajată pe locul unei gropi de gunoi, din inițiativa unui primar intrat în legendă: Dem I. Dobrescu, supranumit „Primarul Târnăcop”. Povestea sa îmbină viziunea edilitară, curajul administrativ și o doză de îndrăzneală care pare de neconceput pentru standardele de astăzi ale administrației publice.

partie de schi bucuresti
Bucureștiul a avut pârtie de schi, în perioada interbelică Foto: Arhivă

Demetru Ion Dobrescu a fost primar al Bucureștiului între februarie 1929 și ianuarie 1934, numit prin decret regal, în timpul guvernării național-țărăniste. Înainte de a ajunge în fruntea Capitalei, fusese avocat, procuror și judecător la Tribunalul din Iași, iar parcursul său profesional i-a conturat o reputație de om riguros și hotărât. Mandatul său avea să rămână în memoria orașului ca una dintre cele mai intense perioade de modernizare din istoria Bucureștiului interbelic.

Cine a fost Dem I. Dobrescu, edilul care a schimbat Bucureștiul interbelic

Născut la Mierlari-Jilava, în 1869, Dem I. Dobrescu și-a petrecut copilăria prin mahalalele și smârcurile din sudul Bucureștiului, o experiență care avea să îi marcheze profund viziunea despre oraș. A urmat cursurile Facultății de Drept și a ajuns decan al Baroului bucureștean, ceea ce i-a oferit o poziție solidă în elita profesională a vremii. În 1929, la aproape 60 de ani, a preluat conducerea Primăriei Capitalei, într-un moment în care orașul se confrunta cu probleme uriașe de salubrizare, infrastructură și locuințe insalubre.

Mandatul său a fost marcat de o activitate edilitară febrilă. A dispus lărgirea, îndreptarea și pavarea a numeroase străzi, a modernizat șoselele Dudești, Colentina și Pantelimon, precum și Calea Griviței, Calea Rahovei și Calea Văcărești, a reamenajat Piața Universității și Piața Cercului Militar și a extins rețelele de alimentare cu apă, canalizare și iluminat electric. A instalat cișmele și fântâni publice, a plantat copaci și a organizat ample acțiuni de salubrizare, prin care au fost îndepărtate mii de vagoane de gunoi acumulate de-a lungul anilor. Pentru locuitorii săraci, administrația sa a înființat cantine, ceainării și adăposturi pentru iarnă.

Un aspect mai puțin cunoscut este că Dem I. Dobrescu a lăsat și o operă teoretică importantă, un studiu despre arhitectura și dezvoltarea urbanistică a Capitalei, ceea ce explică parțial coerența proiectelor sale edilitare. Nu era doar un administrator pragmatic, ci un om care gândea orașul ca pe un organism viu, cu nevoi și aspirații proprii. Această combinație între viziune și execuție avea să îi permită să abordeze proiecte pe care alți edili le-ar fi considerat imposibile.

De la groapa de gunoi din Valea Plângerii la o stațiune de schi în Capitală

Cea mai spectaculoasă și, în același timp, cea mai puțin cunoscută realizare a sa rămâne însă pârtia de schi din București. Zona era cunoscută sub denumiri precum „Mlaștina Cocioc”, „Valea Plângerii” sau „Raiul Căutătorilor în Gunoaie” și se întindea între cimitirul Bellu și Calea Văcărești, fiind un loc mlăștinos unde erau aruncate resturile menajere ale locuitorilor din zonă. Balta Cocioc era considerată un loc periculos, iar în fiecare an cel puțin un copil se îneca în apa murdară. În vara anului 1932, Dem I. Dobrescu a coborât personal în această zonă, hotărât să o transforme.

Planul său a părut, la început, o fantezie. Primarul a anunțat că gunoaiele vor fi nivelate și tasate, iar iarna își va face treaba, transformând locul într-o stațiune de schi. Reacțiile localnicilor au fost sceptice, iar unii i-au scris chiar o scrisoare în care îl întrebau de ce insistă cu „atâta curățenie”, în condițiile în care „am trăit veacuri întregi în murdărie”. În toamna anului 1933, însă, lucrările erau finalizate, iar la începutul lunii noiembrie stațiunea era gata să primească prima ninsoare.

S-au întâlnit cu ursul lângă o pârtie de schi din Straja: doi tineri au lăsat schiurile și au sunat la 112

Rezultatul a depășit orice așteptare. Pe fostele dealuri pline de gunoi au apărut trei piste – una pentru schiorii începători, una pentru avansați și una pentru săniuțe –, iar la bază s-au ridicat câteva cârciumioare unde se vindeau țuică fiartă și vin. Pârtiile aveau iluminat nocturn, iar costul de intrare era simbolic, egal cu prețul unui bilet de tramvai, pentru ca lumea să nu se complice. 

Existau și instructori de schi aduși de la Sinaia și Brașov, iar o trambulină de lemn arunca schiorii aproximativ 25 de metri. Revista „Ilustrațiunea Română” a trimis un reporter și un fotograf la fața locului, iar relatarea consemna că „unele dintre coborâri ne-au lăsat impresia că ne aflăm în orașele de munte”.

Cum a apărut porecla „Primarul Târnăcop”

Supranumele care l-a făcut celebru pe Dem I. Dobrescu nu are legătură cu pârtia de schi, ci cu campania sa de demolare a clădirilor insalubre din Capitală. Acțiunea de dărâmare a imobilelor considerate „cuiburi de tuberculoză” a inspirat un revuist să îl poreclească „Târnăcop”, iar porecla a prins imediat. 

Târnăcopul a devenit chiar un obiect simbolic: la inaugurarea lucrărilor de pavare a Capitalei, în noiembrie 1933, un antreprenor i-a oferit primarului un târnăcop cu panglică tricoloră, pe care era inscripționat „Pavarea Capitalei prin voința și stăruința d-lui Dem. Dobrescu”.

Porecla a avut și o latură satirică. Publicația „Veselia” a găzduit în 1934 o poezie umoristică intitulată „Doina târnăcopului”, în care autorul imagina un program de demolare care nu cruța nici clădirile monumentale ale Capitalei. 

Criticile nu au lipsit nici din presa serioasă, unde s-a atras atenția asupra soartei proprietarilor și comercianților afectați de exproprieri, iar unii au cerut ca modernizarea să fie însoțită de despăgubiri corecte. Chiar și așa, imaginea sa publică a rămas puternică, iar Dem I. Dobrescu a intrat în folclorul urban al vremii, fiind numit uneori și „Mituș Adevăruș” sau „Primarul-Mistrie”.

Cel mai ieftin resort de schi din Europa se află aproape de granița cu România. Cât costă o zi pe pârtie

Mandatul său s-a încheiat în ianuarie 1934, când a fost înlăturat de guvernul liberal condus de Gheorghe Tătărescu, pe fondul schimbării puterii politice și al conflictelor cu adversarii săi. Plecarea de la primărie nu i-a șters însă popularitatea, iar numele său a rămas legat de transformarea Bucureștiului interbelic. În 1934, chiar el mărturisea, cu o sinceritate dezarmantă, că unele sancțiuni anunțate în presă erau fictive și menite să îi determine pe bucureșteni să respecte regulile, o strategie de comunicare publică pe care puțini administratori ar recunoaște-o astăzi.

Ce a rămas din pârtia de schi de la Berceni

Pârtia de schi din Valea Plângerii a rezistat aproape trei decenii, chiar dacă în 1940 zona a revenit parțial la aspectul de gropi de gunoi. Se mai schia acolo până aproape de 1960, iar în 1965 arhitectul și peisagistul Valentin Donose a fost chemat să reamenajeze locul: balta Cociocului a dispărut, munții de gunoaie au fost eliminați, iar în locul lor a răsărit Parcul Tineretului de astăzi. 

Cu alte cuvinte, actualul parc, unul dintre cele mai mari și mai frecventate spații verzi ale Capitalei, se află pe locul unde cândva funcționa o stațiune de iarnă improvizată, construită din voința unui primar care a crezut în imposibil.

Dem I. Dobrescu s-a stins în 1948, după o lungă suferință, fără să apuce să vadă cum orașul său avea să evolueze în deceniile următoare. Moștenirea sa rămâne însă vizibilă în infrastructura Bucureștiului, în bulevardele pe care le-a trasat și în memoria celor care îi cunosc povestea. 

Top articole

Partenerii noștri