Patru viitori jandarmi fac practică la Satu Mare
0Patru elevi sătmăreni din anul I de la Şcolile Militare de Subofiţeri Jandarmi Drăguşeni respectiv Fălticeni şi-au început astăzi stagiile de practică la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare.
Elevii vor participa la misiuni de pază şi protecţie instituţională începând de astăzi şi până în 15 aprilie, activităţile fiind coordonate de câte un tutore de practică, constând în câte un jandarm cu experienţă.
„Aceste activităţi, respectiv stagii de practică, au ca scop familiarizarea viitorilor jandarmi cu munca de teren. Ei vor participa la misiuni alături de jandarmi cu experienţe, iar munca lor va fi evaluată de către tutorii de practică”, spune Lt. Camelia Lucuţ, purtătorul de cuvânt al IJJ Satu Mare.
Pentru stagiile de practică elevii au fost recrutaţi de Jandarmeria Satu Mare, iar la absolvirea şcolii, ei vor fi încadraţi la IJJ Satu Mare.