Mişcări spectaculoase la Satu Mare. O dată cu ordonanţa de urgenţă, aleşii PNL au trecut în barca lui Tăriceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PLR  Satu Mare a racolat şase primari de la PNL, iar PSD doi primari de la PDL
PLR  Satu Mare a racolat şase primari de la PNL, iar PSD doi primari de la PDL

Cele mai spectaculoase mişcări politice din ultima perioadă au avut loc în judeţul Satu Mare, după ce fostul ministru liberal al Transporturilor Ovidiu Silaghi, membru marcant al PNL, a candidat la alegerile parlamentare din partea PSD, apoi a trecut la PLR.

Fostul ministru a reuşit racolarea preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef în PLR şi apoi a viceprimarului municipiului Satu Mare Marcela Papici.

Ba mai mult, PLR are în plus faţă de perioada de dinaintea migraţiei alţi sase primari, cinci viceprimari şi patru consilieri judeţeni. Aceştia sunt Florinel Andreica- Crucişor, Aurel Bojan- Bogdand, Marius Roca-Căuaş, Marinel Santău- Santău, Mihai Gătina- Doba, Grigore Pop- Târşolţ, Ionuţ Sarca-Odoreu, Ervin David- Urziceni, Vasile Manta- Andride, Ioan Cicio- Negreşti Oaş şi Gheorghe Barbul- Pomi. Au mai trecut de la PNL la PLR şi consilierii judeţeni Ana Maria Maruşca, Pinter Joszef, Gheorghe Rişcău şi Mihai Rusu de la PP-DD.

“Am sperat până în ultima clipă că greşelile , de-a dreptul fatale pentru partid, făcute de fostul preşedinte Crin Antonescu, ar putea fi reparate prin câteva soluţii simple. Constat însă, cu mâhnire, că erorile politice ale PNL nu s-au curmat odată cu plecarea lui Crin Antonescu, ci dimpotrivă, ele au fost amplificate, demonstrându-se încă o dată, dacă mai era nevoie, incompetenţa crasă a actualei conduceri”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, când a luat decizia.

36 de consilieri locali pentru PSD

Dacă partidul lui Tăriceanu a reuşit să racoleze un număr impresionant de liberali în cele 45 de zile, PSD Satu Mare stă şi mai bine la acest capitol. Liderii PSD au efectuat o centralizare exactă privind numărul aleşilor care au schimbat tabăra în această perioadă. După ce au tras linie aceştia au constatat că s-au ales cu doi primari în plus, patru viceprimari şi alţi 36 de consilieri care au ales în perioada de migraţie să shimbe tabăra PDL sau PNL cu cea a PSD.  Cei doi primari care au părăsit PDL sunt Mariana Avorniciţii şi Simion Ardelean din Terebeşti şi Homoroade.

Viceprimarii care, la fel, au trecut la PSD sunt Ionuţ Tătar din Homoroade, Tibor Balog din Acâş, Dumitru Tămăşan din Socond şi Gavril Şimon din Pomi. Acestora li se mai adaugă alţi 36 de consilieri locali aleşi pe alte liste. Să nu uităm de consilierul judeţean Alexandru Horvat, care a schimbat tabăra PP DD pentru PSD.

Astăzi expiră cele 45 de zile din ordonanţa migraţiei, propusă de Liviu Dragnea. OUG 55/2014 a intrat în vigoare din 2 septembrie, când a fost publicată în Monitorul Oficial. Aceasta a permis aleşilor locali ca, într-un termen de 45 de zile, să îşi schimbe partidul fără a-şi pierde mandatul.

Vă recomandăm şi

Consiliul Local Bârlad a rămas fără opoziţie. PSD a redus concurenţa la tăcere

Alegeri prezidenţiale 2014. Klaus Iohannis, la Satu Mare: “Ordonanţa traseismului va fi anulată”

Primarul unei comune cu 570 de locuitori din Alba vrea să treacă la PSD pentru a plăti salariile funcţionarilor

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite