Foşti directori ai DJST Satu Mare, condamnaţi la închisoare. Fraţii Gal au închiriat Hotelul Sport propriei firmei

0
0

Fostul director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Satu Mare, Florin Gal a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare. Florin Gal, în complicitate cu fratele  său, Călin, a concesionat Hotelul Sport fostei sale firme, printr-o licitaţie trucată.

Curtea de Apel Oradea s-a pronunţat pe 4 decembrie în procesul în care fostul director al DJST Satu Mare, Florin Gal, a fost cercetat într-un dosar de corupţie. Florin Gal, fost preşedinte al organizaţiei de tineret a PDL Satu Mare şi actual membru PMP Satu Mare, va executa o pedeapsă de doi ani şi şase luni închisoare cu executare. Mai mult, acestuia i s-a interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică pe o durată de cinci ani după executarea pedepsei principale.

image

În schimb, fratele acestuia, Călin Gal, condamnat în acelaşi dosar, a scăpat mai ieftin. Călin a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare, însă cu suspendare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani. 

Călin Gal mai este obligat să plătească o despăgubire civilă de 76.123 lei către DJTS Satu Mare. Fraţii Gal au atacat sentinţa Curţii de Apel Oradea.

Florin şi Călin Gal au fost trimişi în judecată în la începutul anului trecut după ce, în timp ce au îndeplinit pe rând funcţia de director în cadrul DJST Satu Mare, au desfăşurat acte de comerţ în numele SC Bosic Empire Company SRL Carei, societate comercială pe care o administrau. Florin Gal a închiriat Hotelul Sport acestei firme pe care a administrat-o şi care nu avea nicio experienţă în domeniul hotelier pe o perioadă de 10 ani, pentru 2.700 lei pe lună, însă cu condiţia să se investească suma de 200.000 de euro în primele 30 de luni. 

Atribuirea cu cântec a Hotelului Sport

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA este precizat că, în cursul anilor 2009 – 2011, inculpaţii Gal Florin – Gabriel şi Gal Călin – Mihai, în timp ce au îndeplinit, pe rând, funcţia de director în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Tineret Satu Mare, au desfăşurat acte de comerţ în numele S.C. Bosic Empire Company SRL Carei, societate comercială pe care o administrau în fapt.

De asemenea, în perioada mai – octombrie 2009, inculpatul Gal Florin – Gabriel, în calitate de director la Direcţia Judeţeană pentru Tineret Satu Mare, a aprobat închirierea Hotelului Sport din municipiul Satu Mare, imobil aflat în proprietatea instituţiei pe care o conducea, către firma pe care o administra în fapt S.C. Bosic Empire Company SRL Carei. Închirierea s-a realizat în condiţii avantajoase pentru firma sa, respectiv cu suma de 2.689,98 lei/lună pe o perioadă de 10 ani. La licitaţia organizată în vederea atribuirii contractului de închiriere, s-au înscris 2 societăţi comerciale: S.C. Bosic Empire Company SRL şi o altă firmă, constituită cu 5 zile înainte de licitaţie şi administrată de un membru al familiei lui Gal Florin – Gabriel. De asemenea, preşedintele comisiei de licitaţie a fost fratele directorului, inculpatul Gal Călin Mihai.

În cursul anilor 2009, 2010 şi 2011, inculpatul Gal Florin – Gabriel a aprobat plata către S.C. Bosic Empire Company SRL a sumei totale de 44.716,12 lei, reprezentând plata unor servicii de aprovizionare efectuate de firma pe care o administra în fapt pentru instituţia publică pe care o conducea.

În perioada 16 noiembrie 2009 – 9 august 2010, inculpatul Gal Călin – Mihai, în calitate de director la Direcţia Judeţeană pentru Tineret Satu Mare, a atribuit S.C. Bosic Empire Company SRL, societate pe care a administrat-o de drept şi, ulterior, de fapt, mai multe contracte de lucrări de reabilitare a Centrului de Agrement Ştrand, ce se afla în proprietatea instituţiei pe care o conducea. În această modalitate, S.C. Bosic Empire Company SRL a încasat pe nedrept suma totală de 163.706,43 lei. De asemenea, în perioada iunie – iulie 2010, inculpatul Gal Călin – Mihai a aprobat plata a două contracte (de execuţie de mobilier şi de execuţie de lucrări electrice) la preţuri mai mari decât valoarea reală a lucrărilor, prejudiciind Direcţia Judeţeană pentru Tineret Satu Mare cu suma de 76.123 lei, concomitent cu realizarea unui folos material injust pentru S.C. Bosic Empire Company SRL cu aceeaşi valoare.

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Satu Mare se constituie parte civilă în procesul penal împotriva învinuitului Gal Călin – Mihai cu suma de 76.123 lei. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui autoturism aparţinând inculpatului Gal Călin Mihai.  

După ce organele de cercetare penală au intervenit, contractul de concesionare a fost anualat, iar Hotelul Sport revine statului român.

Vă recomandăm şi

DJST Buzău trimite în tabără, la mare, o sută de copii din Buzău

Tabără gratuită pentru elevii şi studenţii cu dizabilităţi din Satu Mare. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti

DJST Dâmboviţa, aproape de a ajunge în subordinea Consiliului Judeţean

Satu Mare


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri