Bătaie cu pumni și picioarele între adolescenți, în fața unui liceu din Satu Mare
0O ceartă în care au fost implicaţi trei adolescenţi şi un tânăr de 21 de ani s-a transformat într-un schimb de pumni şi picioare, în urma căruia unul dintre băieţi a ajuns la spital, pentru a primi îngrijiri medicale.

Un incident violent a avut loc marți, 2 iunie, în jurul orei 13:00, în fața Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși”, situat pe strada Crișan din Satu Mare, unde mai mulți adolescenți și tineri s-au luat la ceartă şi au ajuns să-şi împartă pumni şi picoare.
Conflictul ar fi pornit de la neînțelegeri mai vechi între trei adolescenţi cu vârste cuprinse între 17 și un tânăr de 21 de ani.
Martori citaţi de presasm spun că băieţii au început să se certe în apropierea unității de învățământ, însă situația a escaladat în scurt timp şi cei implicați au început să se lovească reciproc cu pumnii și picioarele chiar pe trotuarul din fața liceului.
Mai mulți trecători și adulți aflați în apropiere au încercat să intervină pentru a-i despărți şi au sunat la 112, iar la scurt timp, la fața locului au fost trimise echipaje de poliție și jandarmi, precum și o ambulanță.
În timpul bătăii, doi tineri, unul în vârstă de 18 ani și celălalt de 19 ani, din localitățile Ardud și Mărtinești, au fost loviți în zona feței și a membrelor superioare de către un minor de 17 ani și un alt tânăr de 21 de ani, ambii din Turț.
În urma loviturilor, băiatul de 18 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a ajuns la spital, însă nu a rămas internat.
După incident, cei doi adolescenţi care au fost bătuţi au fost informaţi cu privire la posibilitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu, însă au refuzat această măsură.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violențe și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a izbucnit și s-a desfășurat conflictul, inclusiv rolul fiecărei persoane implicate.























































