Doi bărbaţi căutaţi în Austria pentru comiterea unei tâlhării, prinşi de poliţiştii din Caraş-Severin

0
Publicat:

Doi bărbaţi cu vârstele de 26 şi 37 de ani, din Oţelu Roşu, pe numele cărora autorităţile austriece au emis mandate europene de arestare pentru comiterea unei tâlhării au fost prinşi, joi, de poliţiştii din judeţul Caraş-Severin, potrivit Agerpres.

Poliție. FOTO Facebook Poliția Română
Poliție. FOTO Facebook Poliția Română

La comiterea faptei, cei doi tâlhari folosiseră o armă.

„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin şi Poliţia Oraşului Oţelu Roşu au depistat doi bărbaţi, de 26 şi 37 de ani, din Oţelu Roşu, pe numele cărora erau emise de autorităţile austriece, mandate europene de arestare, pentru comiterea, pe teritoriul Austriei, a unei tâlhării cu folosirea unei arme", a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin.

Indivizii au fost prezentaţi procurorului din cadrul Curţii de Apel Timişoara, care a dispus reţinerea lor pentru 24 de ore.

Propunere de arestare preventivă

Bărbaţii au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, urmând să fie prezentaţi judecătorului Curţii de Apel Timişoara pentru emiterea mandatului de arestare preventivă, în vederea extrădării către autorităţile austriece.

Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Caraş-Severin.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite