VIDEO FOTO Delta lebedelor din Râmnicu Vâlcea, cuprinsă de un incendiu devastator. Arealul natural unic a ars aproape complet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu de amploare a izbucnit în seara zilei de duminică, 11 martie, în Râmnicu Vâlcea, la confluenţa râurilor Olăneşti şi Olt. A ars vegetaţia pe 5.000 de metri pătraţi, în mica deltă formată în oraş.

Flăcările au pus stăpânire pe vegetaţia uscată şi stufărişul din mica deltă formată la confluenţa râurilor Olt şi Olăneşti, din Râmnicu Vâlcea. Incendiu a izbucnit duminică seară, 11 martie, în apropierea unei catedrale şi a unui centru comercial. 

În fiecare an, la venirea primăverii se repetă istoria, indivizi necunoscuţi dau foc plantelor uscate. Niciodată nu se descoperă vinovaţii, dar sunt veşnic bănuiţi fie oamenii fără adăpost, fie pescarii care vor să-şi facă loc de pescuit. 

   Incendiu în Râmnicu Vâlcea, în micuţa deltă dintre Olt şi Olăneşti (Sursa: ISU Vâlcea) I

Incendiu în Râmnicu Vâlcea, în micuţa deltă dintre Olt şi Olăneşti (Sursa: ISU Vâlcea) II

   

Timp de o oră, pompierii s-au luptat cu flăcările uriaşe. Şapte subofiţeri şi o autospecială de la ISU Vâlcea au fost trimise pentru intervenţie. „Nu au fost obiective socio-economice şi nici persoane rănite”, a declarat plt. Octavian Fulger, ofiţer de relaţii cu publicul din cadrul ISU Vâlcea.

Potrivit estimărilor celor de la ISU, a ars vegetaţia uscată şi stufărişul pe aproximativ 5000 de metri pătraţi. Pompierii susţin că nici de această dată nu se ştie cauza exactă a producerii incendiului, dar se fac cercetări. 

În nici un an nu se vorbeşte nimic despre faună, ci doar despre floră, deşi zona este populată inclusiv de lebede, nu doar de raţe sălbatice, lişiţe, egrete şi alte păsări migratoare, care s-au împuţinat faţă de anii trecuţi, deşi obişnuiau să nu mai migreze către alte teritorii, din cauza iernilor blânde din zonă.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite