Doi turci care se duceau cu copiii la schi s-au răsturnat cu maşina pe Valea Lotrului | FOTO
0
Accidentul rutier a avut loc pe DN 7A, drumul care leagă Valea Oltului de Transalpina - cea mai înaltă şosea din România, luni după-amiaza, 27 decembrie. Patru persoane au fost implicate în acest eveniment.
Din informaţiile furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Octavian Fulger, incidentul rutier a fost raportat în jurul orei 14:00.
„Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi la un accident rutier produs în comuna Malaia, pe DN 7A, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în afara drumului. Au intervenit un echipaj ASAS (autospecială pentru stingere cu apă şi spumă - n.r.) şi un echipaj SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Brezoi”, a comunicat reprezentantul ISU Vâlcea.
Aceeaşi sursă a mai menţionat că membrii echipajelor de salvare au constatat la faţa locului că maşina avea patru pasageri de naţionalitate turcă: doi adulţi şi doi copii.
„Din fericire, doar o persoană a fost uşor rănită, aceasta primind îngrijiri medicale preliminare. Ulterior, victima a refuzat transportul la spital”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU.

O maşină cu patru cetăţeni turci dintre care doi copii s-a răsturnat pe Valea Lotrului DN7A la Malaia în Vâlcea Foto Adevărul
Drumul pe care s-a produs autoaccidentul duce spre staţiunea montană Voineasa şi spre pârtiile Domeniului Schiabil Transalpina, către care, cel mai probabil se îndreptau cei patru turci.
Întâmplător, este al doilea accident al zilei în care un cetăţean străin derapează de pe o şosea din România şi se răstoarnă cu aceasta în afara carosabilului. Celălalt incident la care facem referire s-a produs cu câteva ore mai devreme, în judeţul vecin, Sibiu, pe DN 1, la Sălişte. De această dată la volanul autoturismului se afla un german.

O maşină cu patru cetăţeni turci dintre care doi copii s-a răsturnat pe Valea Lotrului DN7A la Malaia în Vâlcea Foto Adevărul
Vâlcea se află sub atenţionare de vreme rea, în zona montană: „Cod galben, 27 decembrie, în intervalul orar 10:00 - 22:00, zona de munte, peste 1700 m altitudine, ninsori însemnate cantitativ şi viscol”, au mai anunţat reprezentanţii ISU Vâlcea.
Vă mai recomandăm şi:
După două zile de pauză, pârtiile celui mai spectaculos domeniu schiabil au fost redeschise | FOTO
UPDATE Un german s-a dat cu maşina peste cap, în Săliştea - Sibiului. Trafic îngreunat pe DN 1