Tombole false pe Facebook. Un bărbat din Prahova a fost prins de polițiști după ce a înșelat mai mulți oameni

0
Publicat:

Un bărbat din Prahova a fost prins de polițiști după ce a organizat tombole false pe Facebook, oamenii plătind „taxa de participare” fără să primească premii.

Bărbatul organiza tombole false pe Facebook FOTO EPA-EFE
Bărbatul organiza tombole false pe Facebook FOTO EPA-EFE

Un bărbat din județul Prahova a găsit o formă inedită, dar ilegală, de a face rost de bani. Acesta organiza tombole cu premii pe Facebook, solicita o „taxă de participare” celor care se arătau interesați, și le promitea acestora premii în bani și mașini, scrie Observatorul Prahovean.

Oamenii trimiteau bani în contul bărbatului, însă la scurt timp realizau că fuseseră păcăliți, deoarece nu exista niciun câștig.

Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare, joi dimineața, un mandat de percheziție la domiciliul suspectului.

„În urma cercetărilor efectuate a reieşit faptul că, pe parcursul anului 2025, o persoană ar fi desfăşurat, în mod repetat şi organizat, activităţi ce intră în sfera jocurilor de noroc - respectiv organizarea de tombole online, fără a deţine licenţă sau autorizaţie emisă de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, prin intermediul reţelelor sociale”, arată Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

În urma descinderilor, o persoană a fost condusă la audieri. Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Ploieşti.

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite